Barack Obama: drepturile omului sunt amenințate în lumea întreagă de lideri care promovează politica fricii
Vorbind în Africa de Sud, la o ceremonie unde s-au marcat 100 de ani de la nașterea fostului președinte Nelson Mandela, Obama a mai spus că lumea traversează o perioadă bizară și incertă, în care politicienii aflați la putere mint fără a se mai teme că o să fie prinși cu minciuna, încearcă să submineze orice instituție și să golească democrația de conținut. „Nu sunt alarmist. Pur și simplu constat faptele. Priviți în jur”, a mai spus Obama.
