Trump a spus că întâlnirea sa cu Putin a fost chiar mai bună decât întâlnirea de la NATO
Casa Albă a anunțat că Trump va face astăzi noi declarații de presă despre ziua petrecută în Finlanda cu Putin, înainte de a se vedea cu spicherul republican al Camerei Reprezentanților, Paul Ryan. Ryan împreună cu alți republicani precum și mulți congresmeni democrați au criticat aspru întâlnirea lui Trump cu Putrin, spunând că a fost în detrimentul Statelor Unite. Criticile au vizat mai ales faptul că la conferința de presă comună a celor doi lideri, Trump a minimalizat din nou concluziile serviciilor de informații americane că Rusia a intervenit în campania prezidențială din 2016.
