La Dnipro, într-o morgă unde ajung soldați ucraineni fără nume, familiile vin cu fotografii și speranțe fragile. Viktoria Harașcenko înregistrează trupurile neidentificate, verifică plăcuțele militare și vorbește cu rudele care își caută apropiații dispăruți. În fiecare zi, asistă la același amestec de speranță și teamă – și spune că nu există cuvinte care să aline o pierdere definitivă.
