La Chișinău, mandatul primarului ales nu a fost validat de magistrați. Andrei Năstase va contesta decizia la Curtea de Apel
La Chișinău, mandatul primarului ales Andrei Năstase nu a fost validat de magistrați, iar rezultatele alegerilor anticipate din 3 iunie din capitala moldoveană au fost declarate nule, transmit mediile de informare locale.
Decizia a fost anunțată seara târziu de magistrata Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, Rodica Berdilo, după câteva ore de deliberări cu ușile închise, în timpul cărora susținătorii lui Andrei Năstase au protestat, acuzând puterea de tergiversarea premeditată a validării. „Nu se confirmă legalitatea alegerilor locale noi”, a declarat Rodica Berdilo, citată de ProTV.
Într-o primă reacție, Andrei Năstase a spus că va contesta decizia instanței la Curtea de Apel și și-a îndemnat susținătorii să se pregătească să continue protestele.
Presa a mai relatat că în cazul în care decizia primei instanțe va rămâne în vigoare, primăria Chișinăului va fi condusă de un primar interimar până la alegerile locale ordinare din 2019.
Victoria lui Năstase a fost contestată de socialiști. Candidatul lor, Ion Ceban a pierdut alegerile, dar spune că liderul Platformei DA ar fi beneficiat contrar legii de mesaje de sprijin de sprijin din Uniunea Europeană și România.