Drame și idile în Comintern. Cazul Mariei Osten

Aceasta este o poveste de dragoste plasată în sânul Cominternului. Ea conține toate elementele a ceea ce Malraux a numit cândva iluzia lirică. Maria Osten a fost o jurnalistă germano-sovietică. S-a născut pe 20 martie 1908 în Lemgo, Germania, dar a crescut în Prusia de Est. Mai târziu, ca semn al simpatiei sale pentru Uniunea Sovietică, și-a luat „Osten” (Est în germană) drept pseudonim literar.    

Osten s-a născut sub numele de Maria Emilie Alwine Gresshöner în Muckum bei Bünde, Westfalia, Germania—fiică a Annei Maria (Pohlmann) și a lui Heinrich Gresshöner, un proprietar de pământ. Așa cum scrie și Yuri Slezkine în magistrala sa carte The House of Government (Princeton University Press, 2017, p. 603): „În 1926, pe când avea optsprezece ani, a primit o slujbă la editura de orientare comunistă (radicală) Malik, a devenit amanta co-proprietarului, Wieland Herzfelde (care era însurat la acea dată), și s-a înscris în KPD [în 1927]. În 1929, l-a urmat în URSS pe regizorul sovietic de film Evgeni Cherviakov, dar, după ce a descoperit că și acesta era însurat, s-a întors la Berlin. ...În 1932, l-a cunoscut pe Kolțov și l-a urmat la Moscova. În toamna anului 1933, Kolțov și Maria au petrecut o vreme la Paris alături de Boris Efimov [fratele lui Kolțov și caricaturistul favorit al lui Stalin], scriitorii Ilia Ilf și Evgheni Petrov, și soția oficială a lui Kolțov, Elizaveta Ratmanova”.  

Maria Osten a devenit celebră pentru cartea sa din 1935, Hubert in Wonderland, (Губерт в стране чудес, în rusă) și evenimentele care au însoțit publicarea acesteia în Uniunea Sovietică. Povestea urmărește viața unui băiat de doisprezece ani, fiul unui comunist german din regiunea Saar, în vestul Germaniei. Băiatul fusese așadar adoptat de cel mai influent jurnalist sovietic al Pravdei, Mihail Kolțov, și de partenera acestuia, jurnalista germană Maria Osten, apoi ajunsese împreună cu părinții, în 1935, în Uniunea Sovietică. Sosirea băiatului la Moscova a fost întâmpinată la acea dată cu mult interes pentru că, în ochii autorităților comuniste, doi tovarăși de nădejde (crema internaționalismului) își uniseră forțele și-l scutiseră pe copil de năpasta unei vieți în Germania nazistă. Băiatul a făcut chiar un tur al Uniunii Sovietice și a fost dus în vizită la Kremlin, la mareșalii Mihail Tuhacevski (1893–1937) și Semion Budionnîi (1883–1973).   

Soarta acestei familii încropită ideologic s-a schimbat însă atunci când Iosif Stalin a început epurările printre cadrele de partid. Kolțov, care făcuse reportaje în Spania între 1936–1938, a fost arestat în decembrie 1938 în urma unui denunț al lui André Marty (1886–1956), fostul secretar al Cominternului (1935–1944) și comisar politic al Brigăzilor Internaționale. Avea să fie executat un an mai târziu și cartea despre care am vorbit dispărea din circulație... 

Hubert a refuzat să-și mai recunoască părinții adoptivi și i-a comunicat Mariei să-l părăsească. În 1941, Maria Osten a fost la rându-i arestată, în hotelul Balchug, și nu s-a mai auzit nimic despre ea. De fapt, a fost executată prin împușcare în închisoarea Saratov, pe data de 16 septembrie 1942. Se pare că, pe durata anchetei, nu a acceptat defel să-și asume falsele acuzații de spionaj și a respins cu vehemență ideea că ar fi fost agent străin. Dar, chiar refuzând exercițiul autocritic impus în astfel de procese-spectacol, rezultatul a fost același: execuția! Avea să fie reabilitată post-mortem de către un tribunal militar din Moscova, abia în 1957. În Spania, Maria fusese prietenă foarte bună cu Ernest Hemingway, Louis Aragon, Ilia Ehrenburg și mai ales cu baladistul comunist german Ernst Busch.    

Hubert a fost deportat în Republica Sovietică Socialistă Kazahă, unde a devenit păstor. A fost arestat în 1946 și eliberat abia în 1955, la doi ani după moartea lui Stalin. Hubert a încercat să se întoarcă în Germania, dar a eșuat de fiecare dată, murind în 1959 într-un spital din Simferopol, ca urmare a unei operații de apendicită nereușită. 

Poate că Maria Osten avea dreptate când afirma că „nu există poveste mai bună ca viața însăși”. În jurnalul său, Klaus Mann, care participase la Congresul scriitorilor sovietici din 1934, s-a referit la ea ca la „Maria cea atotputernică”...