Mihai Curicheru: un talent sacrificat (III)

Printre faptele care vin să ilustreze viaţa intensă şi activitatea neobosită a acestui dascăl de ţară, care a fost şi a rămas ca o lumină în amintirea celor ce l-au cunoscut, este şi şcoala din Curluceni, pe care Mihail Curicheru a înălţat-o, împreună cu sătenii, în anul 1937, local care există şi astăzi.

Apropo, având cuvântul la lansarea cărţii, mi-am amintit că în 1950, când am venit la Universitate, mai sus de blocul nostru de studii, dinspre Lacul Morilor, se mai păstrau urmele zidurilor distruse ale unui mare edificiu, doar nivelul zero, despre care am aflat mai târziu că erau ale Institutului Social Român, aruncat în aer de barbarii bolşevici în 1941, la retragerea lor din Chişinău. Era un edificiu impunător şi frumos, simbol al nobilei acţiuni de luminare şi culturalizare a satului românesc, pornită în România Mare sub egida ilustrului om şi sociolog Dimitrie Gusti... Cel care a iniţiat memorabilele studii monografice ale vieţii satelor basarabene, cum ar fi comuna Cornova, dar şi altele... În acea muncă s-a încadrat cu toată ardoarea şi Mihail Curicheru, vrăjit de tradiţiile şi frumuseţea spirituală a satului basarabean...

Aflăm printre textele incluse în carte un eseu cu un titlu de-a dreptul intrigant: „Civilizaţie şi codru”. Îl citeşti şi, brusc, ţi se deschid în faţă atâtea piste de înţelegere a modului de gândire, a concepţiilor sociale, politice şi filozofice ale tânărului autor, care vin să verse o nouă lumină asupra operei sale pierdute în neantul vremurilor. Iar dacă facem legătura dintre polemica sa cu Sabin Velican şi aceste cugetări, ne dăm seama de vasta cultură şi marea forţă de analiză a lui Mihail Curicheru vizând problemele fundamentale nu doar ale satului românesc, ci şi ale evoluţiei întregii umanităţi.

Reproduc câteva pasaje, pentru edificare: „Întoarceţi-vă la natură, dacă vreţi să fiţi oameni”, a spus marele Jean Jacques Rousseau... Până când această lume o vom împărţi în două... Noi - oameni civilizaţi... Ei - oameni sălbatici...” Urmează o serie de argumente, printre care şi acesta, foarte exact, la zi: „Gradul nostru de civilizaţie impune între popoare O PACE ŢIPATĂ PE GURĂ DE TUN”. Şi: „Ar fi timpul să ne gândim la SUFLET, numai la SUFLET, ca să oprim O PRĂBUŞIRE A OMENIRII”. „Noi, civilizaţii, suntem superiori, fiindcă omorâm cu arme perfecţionate - nu indivizi izolaţi, ci mulţimi mari - pe bază de ideologie, omoruri justificate de noi ca necesare, fie pentru o naţiune singură, fie pentru mai multe, fie pentru o mai grabnică evoluţie în desăvârşirea organizării ca ideal de viitor...”

 Se fac auzite aici ecourile sinistre ale apropiatului dezastru, care a fost cel de-al doilea război mondial!

Eseul datează din 1938.

„De aceea , declară autorul cu vocea-i de profet: MĂ ÎNCUMET SĂ APLIC PE OBRAZUL LUMII CIVILIZATE PALMA SĂLBATICULUI DE CODRU”.

S-ar părea că sunt idei, convingeri şi luări de poziţie ale unui intelectual oarecum generale, abstracte. Din contra: Mihail Curicheru are marele curaj să pună degetul pe rană, să spună răului, MARELUI RĂU pe nume. Suntem convinşi că anume aceste idei şi convingeri au stârnit furia turbată a enkavediştilor care au venit să-l aresteze.

Ascultaţi ce spune în eseul politic „Străjeria”:

„Tineretul este nădejdea de viitor al oricărei naţiuni şi ei (naziştii şi komuniştii - V.B.) ştiind aceasta şi mai ştiind felul impresionist al tineretului îi organizează în tabere şi fel de fel de organizaţii. Aşa face U.R.S.S.cu tineretul ei pe care-l dezbracă de ce poate fi mai sfânt pentru individ şi societate, luându-i „Dumnezeu şi familie”; aşa face Germania, aşa face Italia.

...RUSIA ŞI GERMANIA (NOTA BENE! – V.B!) n-au decât să facă experienţă, NOI NU TREBUIE SĂ NE ANGAJĂM ÎN ASTFEL DE ÎNCERCĂRI, CARE IMPUN SCHIMBĂRI POLITICE, CI AVEM MAI ÎNTÂI NEVOIE DE UN TIMP MAI LUNG SĂ NE FORMĂM, SĂ NE PREGĂTIM UN CETĂŢEAN CU O CONŞTIINŢĂ NAŢIONALĂ, CU UN GRAD DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ECHIVALENTĂ CU A ŢĂRILOR DIN APUSUL EUROPEI”.

Formidabil: exact aceleaşi probleme, aceleaşi obiective, pe care le avem şi noi, astăzi!

29 martie 2015

P.S. „...în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui, tot-tot, este un şir neîntrerupt de martiri”, a spus Poetul, cel care a cunoscut şi a trăit ca nimeni altul la vremea lui tragediile românilor. În lungul, interminabilul şir al martirilor noştri arde ca o stea însângerată şi numele lui Mihail Curicheru, victimă nevinovată a balaurului roşu din răsărit...

V.B.