Romanul VOCI - Capitolul 10 (în care poliţistul are o revelaţie)
Poliţistul: Mdaaa, e ceva... ceva foarte suspect. Neclar, confuz şi suspect. Tipul nu a apărut. Aşa vorbeşte informaţia cea mai recentă. De ce nu a apărut? Ce s-a făcut cu el? Să fi fost toată noaptea ocupat la vreo... operaţiune? Da... Şi acuma... doarme? Odihneşte? Pentru ca, o dată cu lăsarea întunericului să iasă la o altă... operaţiune? Este un animal de pradă nocturn. Pasăre de noapte. Da, confuz şi suspect.
Dar... cine or fi persoanele enigmatice care... care l-au căutat? Au venit şi la apartamentul lui şi la chioşcul de cărţi – cine sânt? Tot persoane incognito, despre care nu se ştie nici măcar dacă sunt bărbaţii sau femei! Şi acestea nu umblă câte unul singur ci câte doi – trei. Aici miroase a... a o afacere de grup! Şi eu speram că el e un lup singuratec! Un pustnic. Vezi că – nu! Deci, activează în grup, are o întreagă reţea. Stop! Aici începe să se profileze ceva. Deci, supoziţia mea se comfirmă: dânsul, tipul, este liderul unui grup la care vin alţi indivizi pentru a primi instrucţiuni, dispoziţii, ordine şi... Dânsul stă în bârlog, ascuns, tăinuit, la întuneric, iar aceştia activează! Dau lovitura! Mda, e un tip secret, închis, ascuns... Darrr... Ar fi bine să iau legătura cu colegul din sectorul centru să văd ce-mi spune el? Alo? 257 – 246... Alo? Colega? Eu sânt, locotenent Oacheş. Auzi? S-a transferat din zona d-tale un tip foarte straniu, care locuia la cutare adresă, la trei sau patru camere apartamentul, şi a venit în zona mea... Da, colega. Vreau să ştiu ce e cu el? Dispui de ceva date, informaţii? Colegul: „Da. E un om respectabil. Un om care citeşte mult. Are multe cărţi în casă, după cum aflat de la vecini. Dar nu numai atâta, dar am înţeles că şi face cărţi!” Poliţistul: „Cum adică: le face? Le tipăreşte?” Colegul: „Nu ştiu cum le face, dar le face!” Poliţistul: „Le lea... gă? Le repa... ră? Ori ce le face?” Colegul: „Nu ştiu. Nu m-am interesat în amănunte. Atâta ştiu.” Poliţistul: „Dar cum se comporta dânsul la... Dvs?” Colegul: „Cam straniu. Apărea brusc. Dispărea brusc. Lipsea mult timp.” Poliţistul Oacheş: „Şi? N-a fost nici un caz să... fie implicat în vreo afacere dubioasă, în vreo infracţiune, contravenţie?” Colegul: „Parcă nu. Nu-mi amintesc aşa ceva.” Poliţistul Oacheş: „Dar uite, aici au apărut anumite suspiciuni că el ar fi şeful unei bande de hoţi, al unei grupări criminale, că vin la dânsul fel de fel de indivizi necunoscuţi...” Colegul: „Ei, nu! Aşa ceva nu cred. Exclus să se poată întâmpla. E un om respectabil. A fost ceva...în conducere... A avut nişte posturi, nişte funcţii înalte... De fapt, eu nu prea cunosc, dar aşa am auzit de la alţii. Şi eu sunt nou în acest sector...” Poliţistul Oacheş: „Păi da, ambii suntem noi. Tocmai deaceea e rău când nu preiai de la predecesorii tăi informaţia completă.” Colegul: „Lasă că ne-o facem noi – acumulăm noi informaţia noastră! Cei bătrâni pe care i-am schimbat, nu erau nici ei chiar atât de informaţi.” Poliţistul Oacheş: „Auzi, colega: a venit o domnişoară de la un ziar şi mă întreabă despre cutare, despre cutare şi când i-am vorbit despre faptul că o dată cu instalarea în domiciliu la nr. 17 al blocului XYZ a acestui cetăţean au încetat să se mai producă spargeri în bloc, d-ei ştii ce mi-a spus?” Colega: „Ce ţi-a spus?” Poliţistul: „Mi-a spus că aşa se întâmplă deobicei când se stabileşte în zonă un hoţ, în zona respectivă dispar hoţiile. Hoţii nicodată nu pradă , nu fură, nu fac spargeri în zona în care locuiesc!” Colega: „Ha-ha-ha! Exact! Lupul unde îşi are culcuşul nu pradă!” Poliţistul: „Fantastic! Dar de unde ştii proverbul?” Colegul: „Chiar astăzi mi l-a spus reportera de la ziar!” Poliţistul: „Nu cumva ai vorbit şi d-ta, colega, cu ea?” Colegul: „Da. A fost şi pe la mine! Exact! Dar cum îi zice domnişoarei?” Poliţistul: „Am uitat, dar uite are aşa, nişte ochi frumoşi, o frunte netedă, părul blond...” Colegul: „Exact! Exact!” Poliţistul Oacheş: „Asta a venit şi pe la mine! Nu cumva d-ta mi-ai trimis-o? „ Colegul: „Dar de ce ţi-aş trimit-o?” Poliţistul: „Păi, că ea a venit deacuma foarte informată de tot ce se întâmplă în Zona Lacurilor. Eu închid, colega...” Poliţistul: Uite ce idee mi-a venit! Asta nici măcar nu e reporter de la ziar – asta-i trimisă de o altă grupare, de la o bandă de hoţi! Ca să stoarcă informaţie din mine! Să se ducă să raporteze la liderul lor! Uite ce chestii... Deci, ea nu este reporter de la ziar, ea este membră a unei grupări criminale? Acuş mă duc eu să văd – o găsesc tot acolo? Adică, ce? I-am spus să vină mâine. Dar când? La o altă oră când o să fiu eu liber. Stai să văd... Deschid uşa şi... Ia, uite-o! Stă în faţa uşii biroului meu şi mă aşteaptă... Domnişoară, dar d-ta n-ai plecat?
Reportera: Sigur că n-am plecat. Doar mi-ai spus, domnule poliţist,că revii repede.
Poliţistul: Eu? Am spus că: re-vin? Ba n-am spus deloc! Am spus: să mă cauţi mâine – ai datele mele, telefonul.
Reportera: Dar mie mi s-a părut că ai spus că te întorci repede şi deaceea n-am plecat!
Poliţistul: N-am spus eu aşa ceva... Dar poate că... am spus? Mai ştii?
Reportera: Sigur că da! Sigur că da! Sunteţi atât de drăguţ că v-aţi întors. Că să nu mai am a face şi alte drumuri mâine poimâine să prezint materialul pentru numărul în curs de apariţie.
Poliţistul: Dar la care revistă lucrezi d-ta?
Reportera: Eu lucrez la... revista, lucrez la... radiou.
Poliţistul: Cum? Şi la revistă şi la radiou? Dar vei fi având un loc permanent?
Reportera: Sigur că am, dar ştiţi că acumaaa... salariul e mic şi nici revistele nu te prea plătesc, nici radioul nu te plăteşte, aşa că eu... se potriveşte pentru radiou prezint la radiou şi... Şi de acolo se adună nişte bănuţi şi de dincolo se adună nişte bănuţi! În felul ăsta leg tei de curmei şi mai fac şi eu o... sclipuiesc şi eu un mic salariu lunar ca să pot...
Poliţistul: Dar văd că... haina aceasta de gală pe care o porţi d-ta e destul de simpatică, ceea ce spune că n-ai fi cam strâmtorată...
Reportera: Vai de mine! Îmi faceţi un compliment! Sigur că da! Asta mi-a făcut-o prietenul meu cadou de ziua mea!
Poliţistul: Pardon! Probabil că prietenul d-tale e un om de afaceri, un om cu venituri bune, frumoase?
Reportera: Da.Da. Dar eu nu sunt dintre acelea care să mă las să fiu întreţinută de către cineva. Eu îmi fac... îmi câştig pentru existenţă de una singură. Eu am mândria mea, am... icţia mea...
Poliţistul: Mă scuzaţi, domnişoară. Mă scuzaţi, n-am vrut să vă ofensez. Dar... în fine: ce vă interesa şi nu aţi reuşit să mă întrebaţi iar eu să vă răspund?
Reportera: Uite ce, domnule poliţist: am vrut să ştiu, printre altele, la ce lucraţi în prezent? Ce chestiuni examinaţi? Ce examinaţi? Ce caz vă preocupă la moment, pentru că foarte mult m-ar interesa să scriu despre activitatea unui tânăr poliţist, unui tânăr poliţist de mare viitor care luându-şi sectorul în primire şi-a elaborat un program de activitate şi, desigur, ţinând seama de situaţia criminogenă din metropola noastră şi, în special în Zona Lacurilor, aş vrea să ştiu: cum vă... vă repartizaţi forţele, cum vă programaţi timpul, cum vă organizaţi şi stabiliţi contactele şi colaborarea cu populaţia, dacă aveţi persoane angajate, oameni, ca să zic aşa, de încredere dintre locatari care să vă susţină pentru că... ştiu din cele relatate pe la conferinţele şefilor de la Interne că poliţia poate activa eficient numai dacă este susţinută activ de către populaţie. De oameni. De locatari.
Poliţistul: Da, adevărat. Foarte corect. Dar ştiţi că noi, în virtutea profesiunii noastre, nu putem să divulgăm anumite lucruri, anumite detalii ,ele fiind secrete, dar în linii mari aş vrea să-ţi răspund care este problema.
Reportera: Da, vă rog: sunt foarte, foarte curioasă să aud. Îmi daţi voie să-mi notez? Să... notez în blok-notesul meu?
Poliţistul: Poftim! Poftim! Nici o problemă. Eu n-am să divulg detalii, am să expun numai ansamblul. În prezent... a-ha!... în sectorul meu şi, în special, în activitatea mea, se află în centrul atenţiei următoarea problemă: care sânt relaţiile/raporturile dintre diferitele grupări de infractori, de criminali. Acuma mă preocupă gruparea care activează în centru urbei şi gruparea care activează în Zona Lacurilor. Mai mult decamdată nu vă pot spune pentru că toate componentele sunt în curs de derulare, în stadiul precizărilor şi...
Reportera: Am priceput. Pricep câte ceva... Spuneaţi adineaori că aici s-a mutat un individ şi odată cu stabilirea lui la domiciliul respectiv, au încetat brusc spargerile din blocul respectiv. Ba chiar şi din alte blocuri vecine!
Poliţistul: Am spus eu aşa ceva? De unde aţi luat informaţia?
Reportera: Da, da! Aţi spus. La început încă, atunci când am venit şi am demarat dialogul nostru.
Poliţistul: Mdaaa... Dar asta vă rog să nu notaţi. Iar dacă v-aţi notat ceva – tăiaţi. Pentru că tocmai asta constituie secretul nostru profesional. Dar... la urma urmei, nu este decât o supoziţie, o ipoteză de lucru. Deocamdată. Pe urmă, dacă se va confirma eu am să vă contactez şi vom putea să continuăm dialogul nostru. Iar acuma, dacă nu vă e cu supărare, eu am să vă... o să vă conduc...
Reportera: Da, da, domnule locotenent, cu plăcere. Mi-a făcut mare plăcere să discut cu Dvs şi... Să rămânem pentru viitor, bune cunoştinţe, buni prieteni. Vă spun cu toată sinceritatea că mie... mie foarte mult îmi plac subiectele detective, investigaţiile unor cazuri complicate, pline de pericole. Mă dau în vânt după filme cu subiecte poliţiste, filme cu crime/criminali ingenioşi şi... Chiar am început să lucrez la o carte, mai bine zis la o nuvelă şi iată caut şi mi se pare că am dat peste un subiect foarte intrigant, pe care aş putea să îl public pe fragmente în revista noastră şi... Dacă dă Domnul şi găsesc un sponsor, să edităm o carte!
Poliţistul: Domnişoară, mi-a făcut plăcere să vă cunosc. Să ne auzim de bine şi numai de bine! La revedere!