S. Gherasimciuk: dacă din Transnistria vin provocări, neutralitatea R.Moldova va fi anulată
Pe fundalul tensiunilor din jurul Ucrainei, deputații Partidului Comunist rus din Duma de stat de la Moscova au propus recunoașterea independenței așa-numitelor republici Donețk și Luhansk, regiunile separatiste din Donbasul ucrainean susținute de Rusia. Comuniști ruși și-au argumentat solicitarea prin „necesitatea de a-i apăra pe locuitorii republicilor nerecunoscute de genocid”. Politologii ucraineni încearcă să-și dea seama ce înseamnă acest demers al comuniștilor ruși, poziționați teoretic în opoziție cu partidul de guvernământ din Rusia, Rusia Unită. Este o încercare a Partidului Comuniștilor de a-și face imagine pe seama subiectului numărul unu al acestei perioade, sau o inițiativă reală a administrației președintelui Putin avansată prin intermediul comuniștilor pentru a testa reacția Occidentului și a Ucrainei, dar și, pe intern, reacția societăți ruse?
Rusia a recunoscut așa-numita independență a regiunilor separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud. Administrația de la Tiraspol a cerut și ea de mai multe ori Rusiei să recunoască independența Transnistriei, dar Moscova nu a dat curs acestui demers – experții explică acest lucru prin faptul că regiunea transnistreană nu are frontiere comune cu Rusia și nici acces la Marea Neagră.
Expertul ucrainean Serghei Gherasimciuk, vicepreședintele Consiliului pentru politică externă de la Kiev și analist la Ukrainian Prism, spune că în cazul regiunilor separatiste din estul Ucrainei Kremlinul încearcă să schimbe accentele pe model transnistrean – adică să oblige Kievul să discute direct cu regiunile sale separatiste, ca părți în conflict, situație în care Rusia și-ar revendica rolul de mediator și chiar garant, statut pe care a reușit să-l obțină în conflictul separatist din Republica Moldova. Un interviu realizat de Lina Grâu.
Europa Liberă: Dle Gherasimciuk, comuniștii din Duma de Stat a Federaţiei Ruse au propus ca Moscova să recunoască independența „republicilor Donețk și Luhansk”, cum spun ei – pentru a „apăra poporul de acolo de genocid”. Cât de serioase sunt aceste discuții, sau este o încercare a Kremlinului de a verifica reacția comunității internaționale și a societății ruse? Și să ne amintim că și Transnistria visează deja de câteva decenii la o recunoaștere din partea Rusiei.
Serghei Gherasimciuk: „În ultimul timp Moscova a ridicat foarte mult miza în jocul geopolitic internațional. Și o ilustrare vie a acestei teze este așa-numitul ultimatum înaintat de Kremlin țărilor NATO și SUA, în care aceasta și-a expus viziunea asupra securității în lume. Și această viziune presupune, într-o formă ultimativă, slăbirea considerabilă a NATO, retragerea Alianței din țările care au făcut parte din Tratatul de la Varșovia. Rusia a cerut promisiuni clare din partea NATO că nu se va mai extinde, iar limbajul folosit este unul ultimativ. Probabil că a fost o încercare de a testa reacția partenerilor occidentali, o încercare de a demonstra că Rusia din nou, la fel ca și URSS pe vremuri, discută la egal
cu Washingtonul și decide soarta lumii desenând linii de separare în Europa. Dar, în mod neașteptat pentru Rusia, Occidentul și-a demonstrat solidaritatea. Acum, când situația a intrat din nou în impas, este evident că Rusia încearcă să-și păstreze fața. Este evident că pentru Kremlin este categoric inacceptabil să se resemneze cu refuzul NATO de a-i accepta propunerile și este evident că Rusia este interesată să arate și comunității internaționale, și propriului alegător, rușilor, că Moscova este la fel de puternică ca altădată. Cum poate Rusia face acest lucru? Nu sunt prea multe opțiuni. Una este să meargă pe o escaladare în continuare, spre un război global. Dar chiar dacă politica Kremlinului nu este mereu rațională, adepți ai unei astfel de abordări nu sunt foarte mulți, pentru că asta ar însemna o izolare completă a Rusiei și prăbușirea economiei. Dar Moscova trebuie totuși să facă ceva, pentru că atunci când ai scos o bâtă trebuie să o și folosești, pentru că altfel arăți ridicol. Iată de ce abordarea pe care o are acum Moscova, din punctul de vedere al intereselor ei, este una destul de avantajoasă – fără a intra într-o confruntare directă cu Occidentul și fără a implica propriile trupe, să susțină forțele pe care le controlează, inclusiv pe cele din așa-numitele republici Donețk și Luhansk, să le doteze financiar, cu armament, cu instructori și „omuleți verzi” fără însemne distinctive și să genereze escaladări prin intermediul acestora. Evident că și recunoașterea așa-numitelor republici poate face parte din același pachet, pentru că, odată recunoscute, Moscova va demonstra încă o dată că acest conflict nu are loc cu participarea Kremlinului, a Rusiei, că acest conflict are loc pe teritoriul altor state și al Ucrainei. O eventuală decizie în acest sens va transforma regiunile temporar ocupate ale Ucrainei în subiecți egali cu Kievul în acest conflict, iar Moscova poate reveni oricând la scenariul precedent, cel în care Kremlinul spunea că discuțiile trebuie să fie purtate între Ucraina și regiunile sale separatiste, care să fie părți în procesul de negocieri. Iar Moscova ar vrea să revină la statutul pe care îl are deja în Moldova și pe care ar vrea să-l obțină și în Ucraina – de așa-numit mediator, sau chiar garant al procesului de negocieri. Astfel, Rusia ar scoate de pe agendă conflictul său direct cu Occidentul și ar încerca să ducă negocierile într-o direcție nouă, cea în care apar aceste „republici” recunoscute, iar Moscova să figureze ca patron al acestora, și nu ca participant direct la conflict. Iată de ce cred că nu trebuie să excludem ca acest lucru chiar se va întâmpla.”
Europa Liberă: Dle Gherasimciuk, încă din 2014 se discuta despre faptul că Rusia avea în plan să facă un fel de cordon circular în sudul Ucrainei, prin regiunea Odesa, sudul Basarabiei și Transnistria. Recent a existat o declarație a serviciilor speciale ucrainene legate de faptul că în Transnistria pot avea loc provocări care să vizeze trupele ruse de acolo pentru a acuza ulterior Ucraina sau Moldova de escaladarea situației. În ce măsură Kievul percepe drept pericol regiunea transnistreană? Acum atenția cea mai mare este îndreptată către frontiera cu Rusia și Belarus. Dar în ce măsură este considerat potențial periculos factorul transnistrean?
Serghei Gherasimciuk: „Dacă în 2014 se vorbea despre proiectul Novorosia, care includea stabilirea unei conexiuni terestre între regiunile Donețk și Luhansk prin sudul Ucrainei până în Transnistria, acum nu se mai discută despre proiectul Novorosia. Deși pentru Rusia indiscutabil rămâne interesant controlul asupra sudului Ucrainei, în special controlul barajului pentru a asigura livrările de apă potabilă în Crimeea. Deja atunci, în 2014, Kievul își amintea că Transnistria este o verigă slabă pentru că acolo sunt amplasați nu doar pacificatorii ruși, ci și așa numitul Grup Operativ de Trupe Ruse. Mai mult, Transnistria are
o așa-numită armată proprie. Iar militarii ruși, ignorând Acordul de încetare a focului din 1992, organizează cu regularitate exerciții militare comune cu transnistrenii. Asta chiar dacă, atunci când au rămas pe Nistru, se discuta doar despre faptul că ei vor păzi depozitul de armament de la Cobasna și că vor avea o poziție complet neutră. Încă de pe atunci, după 2014, Ucraina a fortificat această parte de frontieră. Și de atunci până acum estimarea militarilor ucraineni a fost că nu e cazul să ne așteptăm la un atac direct din partea Transnistriei, cu toate că acțiuni diversioniste din partea trupelor transnistrene sau ruse, provocări și atacuri sînt foarte posibile. Nu vorbim deci despre riscul unei ofensive, dar vorbim despre faptul că din partea transnistreană pot veni provocări, pot fi create circumstanțe care să necesite folosirea armelor ca răspuns la anumite atacuri. Și aceste lucruri pot provoca destabilizări.
Plus că au fost multe cazuri când locuitori din Transnistria au fost reținuți în Ucraina pentru activități diversioniste. Nu pot să nu amintesc și faptul că unii așa-numiți lideri transnistreni au fost de facto consultanți ai Rusiei în regiunile Donețk și Luhansk și îi instruiau pe cei din Rusia cum să construiască acolo „o Transnistrie ucraineană”.”
Europa Liberă: Kremlinul spune că cei 1.500 de militari ruși pe care îi are în Transnistria în GOTR sunt prea puțini pentru a desfășura acțiuni militare, aceștia ar fi acolo doar pentru a păzi depozitele de la Cobasna. Pe de altă parte, experții moldoveni vorbesc de faptul că Rusia în orice moment poate aduna în jur de 10.000 de miliari în Transnistria, unde există și destul de multă tehnică militară în stare funcțională. Vedeți vreun pericol pentru Chişinău în toată această situație? Nu sunt totuși decât 50 de kilometri între aceste trupe și Chişinău.
Serghei Gherasimciuk: „Rusia nu are acum un motiv direct pentru a iniția un atac asupra Chişinăului. Și asta, pentru că situația în Republica Moldova continuă să fie neunivocă, în pofida victoriei Maiei Sandu și a majorității deținute de partidul ei în Parlament. Sunt încă prea mulți dintre cei care susțin cooperarea cu Rusia, sunt prea mulți cei care susțin o poziție cel puțin neutră a Moldovei, adică încercările de „a fi prieteni” simultan și cu Moscova, și cu Bruxellesul. Moldova nu a declarat niciodată că este gata să-și modifice statutul de neutralitate și să opteze pentru aderarea la NATO. Iar pe exemplul Ucrainei Moscova s-a convins că un conflict deschis, o escaladare, duce la scăderea bruscă în rândul populației a susținerii pentru apropierea relațiilor cu Rusia. O escaladare în Republica Moldova, în opinia mea, poate duce la scăderea gradului de susținere pentru Rusia. Vorbitorii de limbă rusă vor înțelege că susținerea Rusiei nu aduce niciun fel de avantaje suplimentare și că, din contră, Rusia poate lovi dur domeniile economic, social și de securitate ale Republicii Moldova. Iată de ce impresia mea este că din partea regiunii transnistrene acum sunt mai multe amenințări pentru Ucraina decât pentru malul drept al Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Dle Gherasimciuk, ce urmează? Și ce poate face la modul real Ucraina în această situație?
Serghei Gherasimciuk: „Mi-aș dori să am răspunsul exact la această întrebare. Din păcate, nu-l am. Cert este faptul că sunt posibile trei scenarii – negativ, relativ neutru și pozitiv.
Scenariul pozitiv pare cel mai puțin probabil. Adică eu nu cred că Rusia va ceda, va renunța la pretențiile sale și „se va preda” Occidentului – pentru că exact așa ar percepe Moscova acum o reconciliere – ca pe o capitulare în fața Occidentului. Rusia nu este gata de acest scenariu, pentru că astfel ar fi pusă la îndoială forța Kremlinului, ceea ce ar putea genera o reacție în lanț, când sateliții Moscovei vor înțelege că Rusia nu mai este la fel de puternică și vor încerca să-și revadă strategiile. Și vorbim despre sateliții Rusiei pe plan global, nu doar despre Armenia care depinde de garanțiile rusești de securitate – despre Venezuela, Cuba, despre toate autocrațiile din lume care se orientează către Moscova. Iată de ce scenariul pozitiv este extrem de puțin probabil. Cel
mai negativ scenariu ar fi, desigur, o escaladare globală, adică un de facto război deschis cu Ucraina care ar putea genera focare de conflict și în alte regiuni ale lumii. Ar fi foarte scump pentru Rusia. Iată de ce eu pariez pe un scenariu relativ neutru, care va consta în faptul că Rusia își va susține sateliții din toată lumea, inclusiv pe cei din Ucraina și din R. Moldova. Rusia va continua să genereze conflicte și confruntări de intensitate mică și medie pentru a ține și comunitatea internațională, și Kievul în tensiune, pentru a arăta că Rusia nu-și cedează pozițiile, pentru a ilustra sloganul rusesc care spune că „rușii nu se predau”. Ei nu au forțe pentru a câștiga, dar nici nu vor să capituleze. Așa că le rămâne să mențină actualul status-quo, cu escaladări și detensionări periodice, pentru a continua negocierile, pentru a continua să acumuleze resursele necesare realizării pe viitor a ambițiilor imperiale ale Rusiei.”
Europa Liberă: Excludeți scenariul în care Ucraina renunță la ideea aderării la NATO, sau pe acela în care NATO spune că în mod categoric Ucraina și Georgia nu vor adera niciodată la NATO?
Serghei Gherasimciuk: „Da. Eu nu cred în astfel de scenarii. Pentru că, analizând pragmatic, dacă refuză ultimatumul rușilor, NATO nu pierde nimic. NATO rămâne o alianță a democrațiilor, un bloc militar și de apărare puternic. Iar rușii sunt capabili să ceară socoteală doar celor care vor să adere acum. Iată de ce eu nu văd motive pentru NATO să accepte o astfel de „rețetă” propusă de Moscova. Și nu văd vreun politician în Ucraina, care să nu fie și sinucigaș politic, care ar putea susține un astfel de scenariu. Noi știm că aceste teze sunt promovate de platforma de opoziție Pentru Viață din Ucraina, care este susținută de nașul președintelui Putin, dl Medvedciuk. Dar această forță politică este acum la periferia proceselor politice, iar partidele care contează – Servitorul Poporului, Batikovcina sau Solidaritatea Europeană a lui Poroșenko – nu vor accepta niciodată astfel de decizii. Mai este, pe lângă aspectul politic, și unul pur pragmatic. Și în perioada lui Leonid Kucima, și în cea a lui Viktor Ianukovici, Ucraina a jucat deja cartea nealinierii la blocuri militare și a cvasi-neutralității. Adică noi nu spuneam direct că suntem neutri, dar repetam mereu că suntem în afara blocurilor militare și că nu intenționăm să aderăm la niciunul.
Dar acest lucru nu a protejat Ucraina de conflictul legat de fâșia Tuzla , din perioada lui Leonid Kucima, și nici nu a adăugat Ucrainei un plus de suveranitate, când la guvernare a fost Viktor Ianukovici. Așa că la Kiev s-a înțeles deja că și dacă promitem Rusiei să nu aderăm la NATO, acest lucru nu ne protejează de apetitul Rusiei. Și, de fapt, aceeași poveste este și cu Republica Moldova. Republica Moldova este stat neutru conform Constituției, ceea ce nu împiedică trupele ruse să staționeze pe teritoriul ei, chiar dacă acest lucru nu corespunde dreptului umanitar internațional și pune sub semnul întrebării neutralitatea Republicii Moldova. Pentru că Transnistria este recunoscută ca fiind parte a teritoriului Republicii Moldova de toate statele lumii, inclusiv de Federaţia Rusă. Dacă de pe teritoriul Transnistriei vor veni provocări, acest lucru anulează acest statut de neutralitate. Și ce ar putea face atunci Moldova? Fie să renunțe la teritoriul său, fie să recunoască că, deși ea nu controlează acest teritoriu, de acolo se poartă acțiuni militare. Îîn consecință, nu mai poate fi vorba despre neutralitate.”