18 octombrie 1599: Bătălia de la Șelimbăr. Mihai Viteazul devine principele Transilvaniei după victoria împotriva lui Andrei Bathory și deschide drumul spre Prima UNIRE a românilor
La 18/28 octombrie, 1599 a avut loc bătălia de la Șelimbăr. Mihai Viteazul învinge oastea transilvană condusă de Andrei Bathory, întregul teritoriu al Transilvaniei intră în stapânirea lui Mihai Viteazul.
Oastea română condusă de Mihai Viteazul, aliată cu secuii, învinge oastea condusă de Andrei Bathory.Intregul teritoriu al Transilvaniei intra în stapânirea lui Mihai Viteazul, care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a celor trei principate românești: Țara Românească, Moldova și Transilvania.
După ce a asigurat hotarele, ce urmau a fi apărate de vornicul Dumitru cu 5 000 de oameni, Mihai Viteazul pornește spre Transilvania. Oastea munteană urmează două direcții: cea mai mare parte, sub conducerea domnului, trece prin văile Buzăului și a Teleajenului, și cealaltă, condusă de Udrea Băleanu, Baba Novac și boierii Buzești, pătrunde prin Valea Oltului, înaintând spre Sibiu. Cele două coloane au făcut joncțiunea, la 16/26 octombrie 1599, la Tălmaciu, lângă Sibiu. Peste două zile, cele două oști s-au întâlnit la Șelimbăr (județul Sibiu). Mihai Viteazul dispunea de circa 20.000 de oameni și 180 de tunuri (între care și mercenar, haiduci balcanici și secui), pe care i-a dispus pe trei linii. În prima linie, Baba Novac și haiducii lui apărau aripa stângă, corpul de oaste condus de aga Leca, pe cea dreaptă, iar în centru era corpul de călăreți ai banului Mihalcea. Linia a doua era alcătuită din 8 000 de călăreți, iar cea de-a treia, din care făceau parte cetele boierilor și garda domnului, asigura rezerva.
Andrei Báthory dispunea de circa 16.000 de oșteni, puși sub comanda lui Gáspár Kórnis (căpitan general al oștirii transilvănene), dispuși tot în trei linii. Prima, avea aripile asigurate de infanterie, în mijlocul acestora era corpul de cavalerie condus de Moise Székely, a doua linie era formată din pedestrași și era comandată de Melchior Bogáthi. Cea de-a treia linie era alcătuită din corpurile de oaste nobiliare. Spatele armatei ardelene era apărat de zidurile Sibiului, pe care erau amplasate 45 de tunuri, dispuse în fața dispozitivului.
Primul atacă Baba Novac, care destabilizează flancul drept al oastei lui Báthory. După contraatacul oștirii inamice, este atacat centrul transilvan aflat sub comanda lui Moise Székely, care cedează și pierde drapelul cel mare al principelui. După respingerea aripii stângi a muntenilor de către Petru Huszar, este rândul domnului să intre personal în luptă cu trupele de rezervă obligându-i pe ardeleni să se retragă în dezordine. Principele fuge, încercând să se refugieze în Moldova, dar este prins și decapitat de secui.
La 22 octombrie/1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, „călare pe roibul său de sânge nobil…, plin de demnitate, mândru și îmbrăcat prea împodobit chiar”, a pătruns în Transilvania, unde, după ce a pus „stările să jure [credință] întâi împăratului, pe urmă lui însuși și apoi fiului său” (cronicarul maghiar István Szamosközy), începe introducerea administrației românești.