Cinci factori de care depinde aderarea R. Moldova la UE până în 2030. Pentru a avea speranțe, Chișinăul va trebui să se decupleze de Ucraina

Pentru a avea speranțe la aderare până în 2030, Republica Moldova va trebui să se decupleze în anii viitori de Ucraina și cred că oricum la asta se va ajunge, după ce vor începe evaluările individuale ale statelor candidate. Chiar și decuplată de Ucraina, aderarea Republicii Moldova la UE până la sfârșitul acestui deceniu va depinde de un cumul de cinci factori:

Pentru a avea speranțe la aderare până în 2030, Republica Moldova va trebui să se decupleze în anii viitori de Ucraina și cred că oricum la asta se va ajunge, după ce vor începe evaluările individuale ale statelor candidate. Chiar și decuplată de Ucraina, aderarea Republicii Moldova la UE până la sfârșitul acestui deceniu va depinde de un cumul de cinci factori:

1. Reformele și mai ales evoluțiile politice și electorale din Republica Moldova, cu accent pe recâștigarea (obligatorie) a alegerilor prezidențiale din 2024 și parlamentare din 2025 de către actuala conducere. Orice schimbare de direcție la nivelul Președinției, majorității pro-europene din Parlament și Guvernului ar produce înghețarea de facto a negocierilor cu Comisia Europeană. Să ne amintim că Serbia este stat candidat din 2012 și a început negocierile de aderare acum 10 ani, fiind, cu o conducere politică duplicitară la Belgrad, cu multe accente pro-Rusia, foarte departe de aderarea la UE… Dacă în ceea ce privește realegerea Maiei Sandu în noiembrie șansele sunt mari (deși va avea nevoie de sprijinul suplimentar al unei a doua forțe politice în turul al doilea), pentru alegerile parlamentare din 2025 problema majorității pro-europene este majoră, având în vedere că partidul de guvernământ PAS a ajuns la doar 25%.

2. Evoluțiile politice și electorale din UE și menținerea opțiunii pro-lărgire la nivelul întregii Uniuni. Sunt de urmărit alegerile europene din 6-9 iunie 2024 dar și alegerile din statele membre între 2024-2027, decisive. Forțele politice naționaliste sunt în creștere cam peste tot iar lucrul acesta se va reflecta în structura viitorului Parlament European. Să vedem, de asemenea, orientarea viitoarelor guverne din Olanda și Austria, să vedem coaliția din Germania după alegerile din 2025, sau cine câștigă alegerile prezidențiale din Franța în 2027 etc. Nu mai vorbim de Ungaria și Slovacia. Pentru ca procesul să se finalizeze cu succes, este nevoie, așa cum știm, de unanimitate, inclusiv la ratificarea unui eventual Tratat de Aderare. Greu, foarte greu de conceput în momentul de față o asemenea unanimitate. Tot la acest punct rămâne de clarificat ce reforme doresc Franța, Germania, Olanda etc. (țările din nucleul european central) să adopte în organizarea și funcționarea UE înainte de aderarea a noi state membre și dacă aceste reforme necesită sau nu revizuirea Tratatului de la Lisabona. Am îndoieli serioase că revizuirea TUE va fi posibilă la orizontul acestui deceniu, dar discuția necesită o analiză substanțială separată.

3. Rezolvarea problemei Transnistriei, într-un fel sau altul, pentru a nu mai exista niciun fel de neclarități juridice privind teritoriul asupra căruia Chișinăul exercită deplina sa suveranitate și în care se va aplica legislația europeană. Este limpede că nu pot adera la UE teritorii pe care se află armata rusă de ocupație (valabil deopotrivă pentru Ucraina și Georgia). Foarte interesantă și de dezbătut sugestia Președintei Maia Sandu privind o eventuală „aderare în doi pași” (după modelul aderării Ciprului în 2004), prima dată cu teritoriul dintre Prut și Nistru, apoi (cine știe când și dacă…) cu Transnistria. Ar fi o formă elegantă și discretă de a scăpa de Transnistria, practic. Dar nu avem deocamdată indicii dacă soluția propusă este fezabilă politic și juridic sau nu. Ar mai exista varianta reintegrării economice pașnice a Transnistriei, cu dispariția de la sine a regimului separatist de la Tiraspol (foarte puțin probabilă), sau varianta militară propusă de Kiev Chișinăului, respinsă de Președinta Maia Sandu.

4. Deznodământul războiului din Ucraina. Actualul război reprezintă în continuare o amenințare majoră, existențială, pentru Republica Moldova, și până nu vedem unde se va opri armata rusă nu se vor putea lua decizii privind lărgirea UE.

5. Relațiile între marile puteri după încheierea războiului din Ucraina, inclusiv pachetul de înțelegeri și aranjamente internaționale (globale și regionale) care vor guverna ordinea politică post-război, cu accent pe relațiile dintre SUA, UE, Germania, Franța, Rusia și China. În mod particular, o importanță deosebită o va avea orientarea noii administrații a SUA, începând din ianuarie 2025, și tipul de relație bilaterală pe care Președintele reales al SUA (indiferent dacă va fi Joe Biden sau Donald Trump, vorbim de un președinte reales) va dori să o aibă cu Moscova, în perspectiva marii confruntări strategice pentru supremație globală dintre SUA și China, care este inevitabilă.

Reiau aici cele mai importante fragmente dintr-o analiză mai amplă a lui Valentin Naumescu referitoare la situația din Republica Moldova și Ucraina. În proporție de 90% exact aceleași lucruri le-am spus și eu pe pagina asta de-a lungul timpului și am fost acuzat de „rusofilie/ putinism” în repetate rânduri de tot felul de nătângi/ nătânge. Asta este realitatea în acest moment, dincolo de propaganda de război a Ucrainei sau PR-ul politic de la Chișinău. Linkul pentru articolul integral în primul comentariu (știu, e mai vechi, abia acum l-am desprins din rumegușul informațional care ne asaltează zilnic).

Pe scurt, în 10 puncte:

1. Contraofensiva ucraineană a eșuat, ajutorul financiar-militar al SUA și UE s-a oprit pentru moment iar perspectivele războiului nu arată bine pentru Ucraina. Fereastra de oportunitate deschisă în primăvară pare că s-a închis.

2. Nu este totul pierdut, desigur că mai pot apărea răsturnări favorabile ale situației de pe front, dar deocamdată încrederea în victoria militară totală scade, și în Occident, și în Ucraina.

3. Scenariul eliberării integrale a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia a devenit improbabil din punct de vedere militar, cu toate consecințele care decurg de aici pe plan european și de securitate.

4. Probabil ar trebui reformulate obiectivele „victoriei Ucrainei” și mutarea accentului de la teritorii la construirea în viitor a unei țări europene democratice și dezvoltate, cu garanții de securitate și cu o cât mai bună integrare în spațiul politic, economic și cultural al lumii occidentale. Chiar dacă această țară va fi mai mică teritorial decât fosta republică sovietică ucraineană. În opinia mea, atingerea obiectivelor de mai sus ar reprezenta cu siguranță o victorie a Ucrainei în adevăratul ei Război de Independență față de Rusia.

5. Forțând o unanimitate realizată doar formal și la limita Tratatului, prin scoaterea din sală a lui Viktor Orbán (o soluție de salutat, cu recomandarea de a-l bloca în lift, în viitor, și la alte reuniuni decisive ale UE și NATO), Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, singura rază de lumină într-un final de an politic mohorât.

6. Trebuie înțeles cu luciditate că decizia de deschidere a negocierilor este una de încurajare, de moral, pentru vremurile politice complicate care ar putea veni, iar aderarea propriu-zisă a Ucrainei și Republicii Moldova este încă departe și incertă.

7. Condiționarea lărgirii UE de reforma instituțională și funcțională a UE se poate transforma în capcana perfectă, în care până la urmă să nu se realizeze nici revizuirea Tratatului Uniunii Europene, nici lărgirea UE, ambele obiective depinzând de o unanimitate a ratificărilor naționale în cele 27 de state membre, greu de imaginat în această etapă istorică marcată de turbulențe severe.

8. Franța și Germania spun, pe bună dreptate, că UE nu va putea funcționa în forma actuală cu 29, 30, 32 sau 35 de state, dar nu toate țările membre doresc, tot pe bună dreptate, revizuirea Tratatului de la Lisabona. Nici pentru România, la fel ca pentru multe alte state periferice, „deschiderea cutiei Pandorei”, a revizuirii Tratatului Uniunii Europene, nu este de dorit, pentru că este (foarte) posibil să avem de pierdut la anumite capitole politice, economice și sociale. Nu știm în acest moment, de exemplu, discutând despre reforma UE, dacă renunțarea la principiul unanimității în Consiliu și trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV) pe marile decizii, chestiune cu care România este de acord, se vor putea rezolva fără revizuirea Tratatului, așa cum încearcă să propună un grup de lucru din mai multe țări.

9. Aderarea Republicii Moldova la UE va depinde de realizarea cumulativă a cinci condiții, nu tocmai ușoare.Oricare din cei cinci factori politici de care vom discuta în cuprinsul articolului poate bloca finalizarea cu succes a aderării, oricât de mult ne-am dori-o noi, pe ambele maluri ale Prutului. Nu se va putea adera, de exemplu, cu îndeplinirea a doar trei sau patru din cele cinci condiții listate.

10. Trecerea de la sloganuri la realism politic nu înseamnă abandonarea valorilor în care credem și a marilor idealuri pe care le avem, ci abandonarea tiparelor ideologice simpliste, a naivităților, ipocriziilor și nediscutării adevărurilor inconfortabile (e plină Europa de ele, din păcate) precum și a convingerii că lucrurile se vor mișca în direcția dorită de noi numai prin repetarea mecanică a unor clișee, respectiv prin acțiuni politico-diplomatice conformiste.