Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
World News in Romanian
Январь
2024

Claudiu Dumitrache, românul care a cucerit lumea artistică și academică din Europa și din Statele Unite la 24 de ani. Ce spunea Nicolae Dabija?

0
Timpul 

Tânărul artist român Claudiu Dumitrache, în vârstă de 24 de ani, este unul dintre cei mai apreciați tineri artiști români la nivel internațional, fiind asemanat cu Mihai Eminescu și elogiat de unle dintre cele mai de seamă personalități contemporane. În Republica Moldova, presa l-a numit „slujitorul lui Apollo”, aceasta pentru dedicarea sa în ceea ce privește cultura, poezia și muzica. Ultima recenzie a scriitorului Nicolae Dabija a fost atribuită poeziei lui Claudiu, Dabija menționând că „Dumitrache e un fidel slujitor al lui Apollo, zeul luminii, profeției și muzicii, care ținea într-o mână lira, iar în cealaltă – arcul”. Tot Dabija a menționat că autorul român scrie o poezie originală care îl singularizează, „o poezie izvorâtă din bucuria de a cânta, de a crea, de a fi”, acestea fiind doar „câteva dintre semnele harului”.  

De asemenea, săptămânalul Literatura și Arta l-a desemnat în anul 2021 printre personalitățile notorii ale culturii și vieții publice de la noi, alături de Mihai Cimpoi, Dan Puric, Ioan-Aurel Pop și Eugen Doga. Tot în Republica Moldova, Claudiu a devenit membru de onoare al Asociației Cultural-Ortodoxe „Poduri de Dor” a Uniunii Scriitorilor de Limba Română, cercetătoarea Lidia Grosu afirmând că Dumitrache „este un om de artă care leagă artele între ele, desemnându-l pe fiecare cititor responsabil de viața sa”.

Despre opera lui Claudiu Dumitrache, cercetătoarea Galina Martea a notat faptul că „cele scrise de el sunt lucrări prețioase, opere inedite care, cu certitudine, vor rămâne înscrise pentru totdeauna în tezaurul cultural românesc”, iar scriitorul Sergiu Botezatu a scris că „tănărul poet ne propune o poezie cosmică, Pământul fiind prea mic pentru el”. Claudiu Dumitrache – a mai scris Botezatu – „este un adevărat slujitor al lui Apollo, amintind tuturor, poate involuntar dar foarte hotărât, de rădăcinile poporului român și de povara lui străveche. Claudiu ne amintește tuturor, ca un îndemn absolut și nemuritor, care de-a lungul multor milenii se transmite din generație în generație, din poet în poet, din geniu în geniu, spre a nu se uita rostul vieții – ”să iubești fără să primești.”

Personalitatea sa a devenit cunoscută atât în rândul artiștilor români și al scriitorilor din Republica Moldova, cât și în rândul celebrităților din Europa și de la Hollywood.

Actorul american Michael Airington, pe când Claudiu era nominalizat pentru un premiu în Las Vegas, îl prezenta nu doar ca pe „un interpret incredibil”, dar și ca pe „un artist cu o perseverență ce l-a dus spre succes”, considerându-l „un pariu grozav”. Jonathan Jackson a scris că „poezia lui Claudiu Dumitrache intră în acest meta-limbaj și invită inima să contemple viața pe cele mai esențiale planuri”, iar Eb Davis a afirmat că Dumitrache este „o voce lină, puternică, foarte emoțională, și o adevărată prezență scenică”.

Michael James Down, compozitor al multor melodii de la Eurovision, a scris despre el că „ambiţia şi etica sa de lucru nu seamănă cu ale nimănui”, fiind „tipul de persoană care face lucrurile să se întâmple”, iar Kaven Girouard, chitaristul lui Celine Dion, a afirmat că Dumitrache „face lucruri grozave și are o voce frumoasă”, celebrul muzician american fiind un mare admirator al versiunii în limba română pe care Claudiu a realizat-o pentru melodia „Sign of the Times” de la Harry Styles („Semnele Timpului”).     

Tot așa, numele său a ajuns și pe buzele afaceriștilor americani, precum Cheryl Schuman și Michael Koch din consiliul Forbes. Alte personalități internaționale care i-au admirat vocea și muzica sunt și Michaela Rose (din celebrul trio Arabesque), Miley Cyrus, Isaac Cates (din comisia de vot a Premiilor Grammy) și Marian Gold (din legendara trupă Alphaville). Unele dintre melodiile sale au fost preluate de MTV Italia, Radio România și Radio Moldova. În anul 2021, a fost laureat al Galei „Mihai Vanica”, de la Radio România Internațional, pentru melodia „Semnele Timpului”. Alte personalități care au scris despre el sau care și-au exprimat aprecierile sunt și Liviu Antonesei, Rodia Elena Lupu, Nicolae Furdui Iancu, Ștefan-Lucian Mureșanu, Veronica Balaj, Pușa Roth, Diana Pap, Romanița Iova, Mirabela Dauer și Dida Drăgan, cea din urmă considerându-l un talent rarisim.  

A publicat 8 cărți de beletristică și proză, de eseu științific și de spiritualitate, fiind desemnat cel mai prolific tânăr scriitor român de federația europeană Euro Education Federation. De asemenea, Asociația Cartea Recordurilor din România l-a omologat pentru stabilirea recordului național de cel mai tânăr autor de autobiografie. Premiile sale sunt nenumărate în domeniul artistic, printre acestea mai numărându-se Premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, pentru performanță și excelență în mass-media, Claudiu devenind astfel și cel mai tânăr laureat al premiilor UZPR din istoria presei românești.

Muzician, scriitor și critic de artă, Claudiu Dumitrache a mai primit și titlul de Cetățean de Onoare în comuna Costeștii din Vale, pentru promovarea culturii și cariera artistică de prestigiu.

În vederea operei și activității sale, Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române îl consideră „un simbol pentru viitorul creației intelectuale care va duce literatura română și artele mai departe”, „un intelectual care poate coagula suflete” și „un purtător și un făuritor de cultură cum rar se mai găsesc astăzi în Țara Românească”.

De-a lungul activităților sale artistice, Claudiu a călătorit în Europa, Asia și SUA, susținând peste două mii de spectacole. Regizorul Andrei Zincă, fiul lui Haralamb Zincă, îl consideră pe Claudiu Dumitrache „o personalitate unică peisajul românesc”, iar arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a transmis că poezia sa este satirică și moralizatoare, dar si că autorul are „harismă cu carul, isprăvi inedite și personalitate uluitoare”. Unii autori l-au asemănat pe Claudiu Dumitrache cu Mihai Eminescu pentru poeziile și scrierile sale moralizatoare, iar acestea au fost incluse în dicționare enclopedice și antologii, până la a deveni teme de studiu pentru studenții unor facultăți de la Universitatea din București și Universitatea Hyperion. Christian W. Schenk scria că Dumitrache este mesajul poetului național al românilor în vălmășagul realităților contemporane, având „lirism, modernitate și expresivitate autentică în densitatea și culorile verbului”. 

Claudiu Dumitrache a debutat în lumea muzicală cu melodia „Lumea Mea”, compusă de el pe versurile mamei sale, iar în lumea literară a debutat cu volumul „Boemia unui mort”. Alte volume publicate de Claudiu sunt  Biografia „20” (2019), „Slujitorii lui Apollo” (2020), „SolilocViu” (2021), „Albert Einstein și dorul firesc de Ortodoxie” (2022 și 2023), „Înfrățirea cu Eminescu și serbarea Zilei Culturii Naționale” (2023), „Poezii Alese” (2023) și „Reverberații Claudiene” (2023).  

Este membru afiliat Centrului de practici filosofice, consultanță filosofică și consiliere din cadrul Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor (de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai), președinte al Premiilor Radar de Media din România, Ambasador al Culturii Euro Education Federation și director al trustului de presă culturală Myosotis Media Group. Recent, Claudiu Dumitrache a primit și Medalia Comemorativă Mihai Eminescu la ediția 45 a Salonului Național Mihai Eminescu de la Palatul Parlamentului din București.   

Corina M. Mihăescu 







"Святой Ленин" спасает мир и возглавляет "восстание ИИ машин... хороших по существу". 8 серия, СЕРЬЁЗНЫЕ НОВОСТИ.

Пушинка из Космоса спасёт либо снесёт США? Научные важные данные. Проект «Святой Ленин».

Студенты Академии Игоря Крутого раскрыли свои таланты

Филиал № 4 ОСФР по Москве и Московской области информирует: Свыше 5,2 миллиона жителей Московского региона получают набор социальных услуг в натуральном виде


Befree запускает сайт для поиска талантов

В филиалах АО "Желдорреммаш" прошли мероприятия ко Дню защиты детей

Гинеколог, ведущий специалист многофункциональный клиники KindCare в Дубае Сураё Назарова: как выявить проблемы на ранних стадиях

Условно разрешенные виды использования земельных участков


Where to find Real Madrid vs Dortmund on US TV: June 1, 2024

Discover Tintex: A Hub for Premium Car Care and Customization

Rangers backed into a corner, must beat Panthers on road to force Game 7

England vs Bosnia & Herzegovina: Three Lions face Dzeko and Co in Euro 2024 warm-up match – stream FREE, TV, team news


Новые мониторы Xiaomi на российском рынке

Тин-Мерзуга

ТСД SAOTRON RT-T50: высокопроизводительный терминал сбора данных промышленного класса

Завершен пятый этап надвижки моста через Каму


I tried to recreate Marvel's Iron Man in this movie studio sim, and my version was so bad my own father stormed out of the theater

Just Cause developer Avalanche Studios Group is closing the Montreal studio it acquired just 8 months ago

Ubisoft adds another studio to what seems like an increasingly desperate effort to finally get Prince of Persia: The Sands of Time Remake finished

Ultrakill dev says it's fine to pirate his game if you don't have money to spare: 'Culture shouldn't exist only for those who can afford it'



Слушатель из Смоленска выиграл на «Авторадио» «Москвич 3»

Евгений Миронов, Ирина Пегова, Кристина Асмус, Илья Авербух, Елизавета Арзамасова и другие звезды не фестивале «НЕБО»

Солнечные дети на сцене Кремля

За один день работники Уссурийского ЛРЗ и их дети выполнили сменно-суточное задание по ремонту 129 паровозиков


Солнечные дети на сцене Кремля

Ушел из жизни почетный энергетик России Валентин Семенович Сысоенко

Пушинка из Космоса спасёт либо снесёт США? Научные важные данные. Проект «Святой Ленин».

Новые правила въезда россиян в Китай заработают в 2025 году


В Москве и Петербурге вырастут штрафы за неоплаченный проезд по платным дорогам

Золото партии. Дети Жириновского пошли в суд из-за наследства

Дашина радость. Новости фонда «АиФ. Доброе сердце»

МГУ восьмой раз подряд вошел в топ-100 лучших университетов мира по версии QS


Ига Свёнтек одержала 40 побед над теннисистками из топ-10 рейтинга WTA

Осталась в одиночестве: Андреева победила Грачёву и вышла в четвертьфинал «Ролан Гаррос», Медведева остановил де Минор

Главный русский теннисист заставил Париж аплодировать ему стоя. Что удалось Осьминогу Медведеву?

Мирра Андреева впервые вышла в четвертьфинал турнира Большого шлема


С телефоном не пустят: уже в этом году посещающих Турцию туристов ждет неприятный сюрприз

Штрафы подняли на совесть // В Москве и Петербурге водители станут платить в несколько раз больше за неоплаченный проезд

Дело не в дороге: с какими проблемами чаще всего сталкиваются автотуристы

Аналитики ВТБ Инфраструктурный Холдинг прогнозируют сценарии развития российских регионов


Музыкальные новости

Певица Слава купила квартиру в центре Москвы за 119 млн рублей

Внук Аллы Пугачевой хочет сдать бывшую дачу певицы за 200 тысяч рублей в месяц

Осужденный за срыв концерта Макаревича служит с позывным "Макаревич"

Василий Анохин, Герман Греф и Валерий Гергиев приняли участие в открытии мультимедийного фонтана в Смоленске


Евгений Миронов, Ирина Пегова, Кристина Асмус, Илья Авербух, Елизавета Арзамасова и другие звезды не фестивале «НЕБО»

Солнечные дети на сцене Кремля

За один день работники Уссурийского ЛРЗ и их дети выполнили сменно-суточное задание по ремонту 129 паровозиков

"Святой Ленин" спасает мир и возглавляет "восстание ИИ машин... хороших по существу". 8 серия, СЕРЬЁЗНЫЕ НОВОСТИ.


Два рейса из Петербурга перенаправили из Шереметьево в Домодедово на фоне грозы

Работник СЛД «Чита» филиала «Забайкальский» ООО «ЛокоТех-Сервис» принял участие в экологической акции по очистке берега и дна озера Кенон

Филиал ФГБУ «ЦЖКУ» Минобороны РФ начал эксплуатацию социальной и военной инфраструктуры

Скандал с пенальти, отмена гола Вендела и решающий мяч Алипа на 95-й! «Зенит» победил «Балтику» в финале Кубка России


Штрафы подняли на совесть // В Москве и Петербурге водители станут платить в несколько раз больше за неоплаченный проезд

После концерта и в дождь дороже: как складываются цены на поездки на такси

Эксперт назвал 5 важных книг для автомобилистов

Глава СКР Бастрыкин запросил доклад об оскорблении таксистом участников СВО


Новые правила въезда россиян в Китай заработают в 2025 году

Выходки эстонских забияк: так ли всё безобидно?

Никакой дипломатии. В США сделали неожиданное заявление о Путине

Песков: Москва и Пекин намерены продолжать диалог по поставкам газа


Свыше 2,2 тыс. случаев коронавируса выявили в столице за неделю


В Москве и Новосибирске задержали четырех сторонников Алексея Навального

«Не тот человек в земле, не тот человек в Кремле». Память Навального почтили в регионах


Филиал № 4 ОСФР по Москве и Московской области информирует: Соцфонд с начала года обеспечил техническими средствами реабилитации 13,6 тыс. детей с инвалидностью

Врач дерматолог-косметолог Мадина Байрамукова: какие бьюти-средства должны быть в идеальной косметичке для путешествий

"Обещали кругленькую сумму": две медсестры могут попасть в колонию из-за одной надписи у Кремля

Гинеколог, ведущий специалист многофункциональный клиники KindCare в Дубае Сураё Назарова: как выявить проблемы на ранних стадиях


Киевский эксперт: Запад может нанести ядерный удар первым

СК заинтересовался Макаревичем* после разговора с "Зеленским" и слов о концерте в Киеве

Зеленский пошел в атаку на Кличко. Госбюро расследований проводит обыски у заммэра Киева

Зеленский* определил, где размещать еще не переданные системы ПВО


«23 and Friends»: в Москве состоялся спортивно-музыкальный фестиваль Аш 23

Ход конем. В Москве на Гоголевском бульваре открылся летний шахматный клуб

Генпрокуратура потребовала передать государству велотрек с Олимпиады-80

Юные тулячки завоевали серебро и бронзу турнира по синхронному плаванию



Собянин рассказал о работе хаба молодежного предпринимательства

Собянин: Начался прием заявок на конкурс грантов для социальных НКО

Собянин одобрил три проекта по программе создания мест приложения труда

Собянин объявил о начале работы хаба молодежного предпринимательства


СК возбудил уголовное дело по факту убийства мужчины на востоке Москвы

Директор по продукту BMS Development Group – обладатель премии в области «зеленого» строительства ABGREEN Life

"Святой Ленин" спасает мир и возглавляет "восстание ИИ машин... хороших по существу". 8 серия, СЕРЬЁЗНЫЕ НОВОСТИ.

Мужчина зарезал обидчика в лесопарковой зоне на востоке Москвы


МГУ восьмой раз подряд вошел в топ-100 лучших университетов мира по версии QS

Москва, Пекин и Тегеран заявили о поддержке восстановления ядерной сделки

С телефоном не пустят: уже в этом году посещающих Турцию туристов ждет неприятный сюрприз

В Москве и Петербурге вырастут штрафы за неоплаченный проезд по платным дорогам


Уборка «Воды России» на краю земли

В Архангельске подвели итоги III Всероссийского форума «Арктика. Лёд тронулся»

В Архангельске медики России обменялись методиками оказания офтальмологической помощи

На «Белый июнь» в Архангельск приедет звезда сериалов «Вампиры средней полосы» и «Контейнер»


Краски счастливого детства

ВТБ начал выдавать ипотеку на жилье в Крыму

Арт-знакомство «Искусство должно давать счастье и радость»

В районе Симферополя появится крупный жилой микрорайон - ЖК "Республика"


Штрафы подняли на совесть // В Москве и Петербурге водители станут платить в несколько раз больше за неоплаченный проезд

Москва, Пекин и Тегеран заявили о поддержке восстановления ядерной сделки

Аналитики ВТБ Инфраструктурный Холдинг прогнозируют сценарии развития российских регионов

Актер Зулькарнаев выступит со стихами на фестивале «Арт-пикник. Проект: Поэт»














СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *