Ucraina și Moldova au convenit asupra unor rute alternative în sudul regiunii Odesa
Depsre aceasta a anunțat vicepremierul pentru integrare europeană și euroatlantică a Ucrainei, Taras Kachka, transmite eurointegration.com.ua.
Potrivit lui, după atacul asupra podului din Maiaki, autoritățile ucrainene – Ministerul Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor, vama și grănicerii – au luat legătura cu partea moldovenească.
El a adăugat că reacția Guvernului moldovean „a fost instantanee și foarte eficientă”.
„Împreună cu ei am planificat imediat toate opțiunile: creșterea capacității punctelor de trecere și, dacă e necesar, deschiderea de noi rute de tranzit”, a spus vicepremierul.
Kachka a menționat că, împreună cu Moldova, s-a reușit atunci să se stabilească cum să circule prin țară șoferii care aveau doar documente ucrainene.
„Din fericire, acest scenariu nu a fost necesar, deoarece traficul pe drumurile ucrainene a fost restabilit. Dar totul este pregătit. Dacă va fi nevoie, va fi organizat un convoi pentru transportul ucrainean. Toate mecanismele au fost coordonate cu Moldova și le sunt foarte recunoscător colegilor moldoveni”, a concluzionat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.
