Ales Bialiațki: În pușcăriile din Belarus, suntem ca niște prizonieri de război

Ales Bialiațki, cunoscutul apărător belarus al drepturilor omului și laureat al Premiului Nobel, simțea că se va întâmpla ceva. Colegii lui activiști fuseseră deja hărțuiți și arestați.

Momentul a venit în iulie 2021, când fondatorul și șeful Centrului pentru Drepturile Omului Viasna a fost arestat în timpul unei represiuni fără precedent care a urmat protestelor în masă față de rezultatul alegerilor prezidențiale controversate din 2020, despre care mulți din Belarus și din străinătate au spus că au fost trucate.

„Am discutat despre ideea de a pleca din Belarus”, spune Bialiațki într-un interviu acordat Serviciului Belarus al Europei Libere (RFE/RL) la câteva zile după eliberarea din 13 decembrie dintr-o închisoare belarusă.

Eliberarea lui din detenție – împreună cu alte 122 de persoane – de către liderul autoritar Alexandr Lukașenko a survenit ca urmare a unui acord mediat de SUA.

„Dar am simțit că, în calitate de șef al unei organizații deja sub represiune, ar fi fost greșit să fug. Voluntarii noștri erau închiși, colegii noștri erau urmăriți. Trebuia să rămânem și să încasăm lovitura împreună.”

Activistul pentru drepturile omului, în vârstă de 63 de ani, descrie detenția în care a stat patru ani și jumătate atât ca pe un calvar personal, cât și ca pe o continuare a muncii lui de-o viață: a fi martor la represiune.

Bialiațki spune că, mental, era pregătit pentru arestare. După ce a ispășit deja o pedeapsă într-un centru de detenție din Minsk, în 2011, întoarcerea lui în temniță a fost un „déjà vu”.

Ce nu a anticipat a fost durata pedepsei: a fost condamnat la zece ani de închisoare.

Și, după cum spune el, detenția prelungită a fost influențată de evenimente extreme, mai precis invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, începută în februarie 2022.

Aceasta a fost lansată, în parte, de pe teritoriul Belarusului, și a scos represiunea internă din țară din atenția internațională, permițând regimului să o înăsprească, potrivit lui Bialiațki.

„Am devenit ostatici”, spune el. „Deținuții politici din Belarus nu sunt deținuți oarecare. Sunt, mai degrabă, prizonieri de război.”

Continuitate în captivitateBialiațki subliniază că oamenii din conducerea Viasna au anticipat arestările, motiv pentru care au pregătit continuitatea în muncă.

Membrii mai tineri ai grupului s-au mutat în străinătate și și-au reluat activitatea imediat: au deschis primul birou extern al organizației în capitala Lituaniei, la Vilnius.

Deși apărătorii drepturilor omului aflați în închisoare nu puteau opera în sensul tradițional, el a spus că încarcerarea lor a devenit o formă de mărturie.

„Prezența în închisoare a apărătorilor dreptului omului și jurnaliștilor e cel mai evident indicator că nu mai există democrație”, afirmă el.

„Încarcerarea noastră a arătat adevărata realitate din Belarus.”

Bialiațki a făcut paralele cu represiunea din epoca stalinistă a intelectualilor belaruși, subliniind că istoria „a închis cercul”, chiar dacă condițiile de astăzi diferă de cele de acum un secol.

Premiul Nobel după gratiiBialiațki își revizuia documentele din dosarul penal când a aflat că a primit, împreună cu grupul rusesc pentru drepturile omului Memorial și Centrul pentru Libertăți Civile din Ucraina, Premiul Nobel pentru Pace din 2022.

A primit vestea, pe coridorul închisorii, de la un alt deținut. Avocatul i-a confirmat ceva mai târziu.

„Am fost șocat”, spune el. „Nu m-am gândit niciodată la Premiul Nobel. Dar am înțeles pe loc că nu e vorba despre un premiu personal.”

El consideră premiul ca pe o recunoaștere simbolică a mișcării belaruse de protest și a apărătorilor drepturilor omului din Belarus, Rusia și Ucraina. La fel ca în cazul premiilor acordate în trecut unor personalități precum Andrei Saharov, Bialiațki spune că Premiul Nobel a evidențiat încălcări sistemice, mai degrabă decât realizări individuale.

Vestea a fost întâmpinată cu respect discret de către ceilalți deținuți.

„Imaginați-vă că ați urmări la TV dezbateri la televizor despre dacă cineva ca Donald Trump ar putea câștiga Premiul Nobel pentru Pace, în timp ce un laureat al Premiului Nobel stă lângă voi pe o bancă de închisoare”, a spus el. „A fost ireal.”

Gardienii și șefii închisorii, însă, nu l-au tratat diferit. Spune că a fost supus umilințelor, perchezițiilor și mustrărilor și pedepselor disciplinare de rutină - 23 în total - pentru infracțiuni minore, cum ar fi încălțămintea nelustruită sau nerespectarea salutului unui ofițer.

„La eliberare, mi-au confiscat tot”, adaugă Bialiațki said. „Scrisorile, jurnalul, peste 300 de pagini de notițe și memorii. Au distrus totul.”

Condițiile din închisoareDeși spune că nu a fost torturat fizic, Bialiațki a vorbit despre condiții „neomenești”: izolare prelungită, celule reci, privare de somn și celule de pedeapsă unde deținuții erau forțați să stea în picioare ore întregi.

„E un sistem sovietic conceput să suprime oamenii”, spune bărbatul. „E aplicat tuturor, dar deținuții politici sunt tratați cu o cruzime specială.”

„Rămân după gratii peste 1.000 de deținuți politici. Acest sistem îi eliberează pe unii și îi arestează pe alții. Pentru moment, nu se întrevede vreun sfârșit”, adaugă Bialiațki.

În ciuda calvarului pe care l-a trăit, Bialiațki rămâne „prudent optimist”. Crede că represiunea nu poate învinge dorința societății belaruse de demnitate și dreptate.

„Singurul lucru care mai funcționează în Belarus sunt oamenii. E o perioadă neagră, dar e și o perioadă de rezistență”, spune el.

Traducere preluată de la Europa Liberă România.