O dronă, depistată în apropierea unui sat din raionul Drochia: Zona a fost securizată de poliție
0
Poliția din raionul Drochia a fost sesizată despre depistarea unei drone în extravilanul satului Sofia, în direcția localității Lazo. La fața locului au intervenit imediat forțele de ordine, care au izolat perimetrul pentru a preveni orice risc, anunță oamenii legii.
„Perimetrul este asigurat, iar experții Secției tehnico-explozive a Poliției urmează să examineze obiectul în detaliu.
Amintim cetățenilor să evite apropierea de astfel de obiecte și să respecte solicitările poliției”, se arată în comunicatul emis de IGP.
