Добавить новость
smi24.net
World News in Romanian
Февраль
2026
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28

Directorii adjuncți din școli nu vor putea ocupa funcția nelimitat

0
Timpul 

Directorii adjuncți din școli nu vor mai putea ocupa funcția pe termen nelimitat. Numirea lor va fi făcută obligatoriu prin concurs public, iar contractele pe durată nedeterminată vor fi reglementate după criterii clare. Prevederea face parte din proiectul de modificare a Codului educației, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării și votat joi în prima lectură de Legislativ.

Potrivit MEC, schimbarea este necesară în condițiile în care, în prezent, aproape 39% dintre directorii adjuncți ocupă funcția, iar alți 27% activează interimar. În același timp, sunt înregistrate cazuri în care interimatul depășește 10-15 ani.

„Dacă vrem un leadership puternic la nivelul fiecărei școli, avem nevoie de această modificare, pentru ca ulterior directorul, împreună cu cadrele didactice și cu Direcția de învățământ, întrucât ministerul nu are atribuții privind concursurile pentru directorii adjuncți, să poată alege cele mai potrivite persoane pentru această funcție”, a menționat ministrul Dan Perciun.

Proiectul mai prevede consolidarea rețelei școlare, crearea grupelor de sprijin pentru copiii cu dizabilități, indemnizații pentru tinerii care aleg învățământul profesional tehnic, echivalarea calificărilor didactice, reguli clare pentru gestionarea căminelor studențești și un mecanism financiar centralizat pentru internaționalizare.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a prezentat proiectul în Parlament timp de aproape trei ore. El a explicat că reforma este necesară în contextul scăderii numărului de elevi și al îmbătrânirii cadrelor didactice, a căror vârstă medie se apropie de pensionare.

Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.















Музыкальные новости






















СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *