Când vor scădea prețurile apartamentelor?
Prețurile locuințelor nu sunt așteptate să scadă în viitorul apropiat, susține ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu. În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, acesta a declarat că măsurile pregătite pentru susținerea sectorului imobiliar vor produce efecte abia pe termen mediu, nu imediat.
„Din perspectiva timpului nu cred că în 2026-2027, cel devreme, dar nu cred. Sunt niște inițiative de lungă durată, cu un impact care cred că va fi resimțit în termen mediu, dar nu un termen scurt”, a declarat Osmochescu.
Oficialul a explicat că, în prezent, oferta de apartamente s-a menținut la un nivel relativ constant, în timp ce cererea a scăzut semnificativ. În aceste condiții, dezvoltatorii ar putea ajusta prețurile, însă statul nu poate interveni pentru a le reglementa. Potrivit lui Osmochescu, este prea devreme pentru concluzii, întrucât inițiativele anunțate sunt abia la început.
Datele din piață arată că, în ultimul trimestru al anului trecut, numărul tranzacțiilor imobiliare din Chișinău a scăzut drastic. Între octombrie și decembrie au fost vândute 999 de apartamente, comparativ cu aproape 4.650 în aceeași perioadă a anului 2024 — o reducere de circa 80%. Practic, patru din cinci potențiali cumpărători au ieșit din piață într-un singur an.
Experții pun această evoluție pe seama majorării accelerate a prețurilor, a costurilor ridicate ale creditelor și a prudenței sporite a cumpărătorilor. La sfârșitul anului 2025, prețul mediu al unui apartament în capitală a ajuns la 1.720 de euro pentru un metru pătrat, cel mai înalt nivel înregistrat până acum.
