Добавить новость
smi24.net
World News in Romanian
Февраль
2026

Profesorii vor lucra de la distanță în vacanțe. Prezența fizică, limitată la maxim două zile pe săptămână

0
Timpul 

În perioada vacanțelor elevilor, cadrele didactice își vor desfășura activitatea în regim de muncă la distanță. Directorul instituției de învățământ va putea dispune, prin ordin, organizarea unor activități cu prezență fizică doar pentru acele sarcini care nu pot fi realizate online și fără a depăși două zile pe săptămână, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Prevederea se conține în modificările aprobate la Metodologia privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic din instituțiile de învățământ general, aprobată prin Ordinul nr. 726/2021.

Astfel, în vacanța intersemestrială și cele de scurtă durată (toamnă, primăvară, Paști), prezența fizică va putea fi solicitată pentru cel mult două zile din durata totală a vacanței. În perioada vacanței de vară, activitatea cu prezență fizică se va desfășura conform graficului aprobat, dar nu va depăși 40% din timpul de muncă lunar al cadrului didactic (aproximativ două zile pe săptămână), cu excepția perioadei concediului anual de odihnă.

Pachetul de măsuri, care urmează să fie implementat pe parcursul anului 2026, a fost consultat cu sindicatele și organizațiile din domeniu.















Музыкальные новости






















СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *