Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
World News in Romanian
Декабрь
2019

Новости за 23.12.2019

Cinci persoane condamnate la moarte pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Noi.md 

Cinci persoane au fost condamnate la moarte și alte trei au fost închise în cazul uciderii brutale a junalistului Jamal Khashoggi, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. O instanță din Arabia Saudită a luat luni această decizie, au transmis BBC și Digi 24. Numele condamnaților nu au fost făcute public. Jurnalistul era un critic vehhement al regimului politic din Arabia Saudită și a fost ucis

11 oameni au murit și 300 au ajuns la spital pentru că au băut vin din nucă de cocos

Timpul 

Cel puţin 11 persoane au decedat şi peste 300 au fost spitalizate după ce au băut vin din nucă de cocos în Filipine. Printre victime sunt şi persoane care participau la o petrecere de Crăciun, au precizat luni autorităţile locale şi sanitare, citate de Reuters, potrivit Agerpres. Cazurile de intoxicaţie au apărut în Laguna şi Quezon, două provincii situate la sud de Manila, iar toate persoanele intoxicate au băut lambanog, o băutură populară în aceste regiuni, consumată pe scară largă în timpul sărbătorilor şi la petreceri. Читать дальше...

FOTO/ O femeie din Indonezia îngrijeşte 250 de PISICI fără stăpân

Timpul 

Dita Agusta, o femeie casnică de la periferia oraşului Jakarta, trăieşte alături de 250 de pisici pe care le-a salvat de pe stradă şi pe care le îngrijeşte într-un adăpost construit special pentru ele, sperând că, într-o zi, felinele vor fi adoptate, informează Reuters. "Îmi este greu să văd pisici abandonate pe străzi", a declarat Dita Agusta, în vârstă de 45 de ani, pentru Reuters. Femeia şi-a dorit să salveze pisici încă de când era copil, când vedea aceste animale fără stăpân alergând libere prin cartier. Читать дальше...

O femeie a călcat intenționat cu mașina o fată de 14 ani pentru că "era mexicană"

Timpul 

O femeie în vârstă de 42 de ani din statul american Iowa a fost acuzată de tentativă de crimă, după ce a călcat intenționat cu mașina o adolescentă de 14 ani pentru că "era mexicană", informează CNN. Nicole Marie Poole Franklin a fost arestată sub mai multe acuzații după ce a mărturisit poliției din Clive că a lovit-o pe tânără cu mașina pe data de 9 decembrie. Tânăra accidentată mergea pe jos către liceul Indian Hills Junior High când o mașină a intrat pe trotuar, a lovit-o și apoi a părăsit locul accidentului.

Дилемма приднестровского бюджета: от асфальта до пенсий

EuropaLibera.org 

Дорогие радиослушатели, добрый день. В студии Александр Фрумусаки, ведущий передачи Приднестровские диалоги. 30 минут на Радио Свободная Европа. Сегодня в выпуске: Переговорщики от Кишинева и Тирасполя предприняли последнюю – неудачную – попытку подписать протокол раунда переговоров в формате 5+2, который прошел в Братиславе, стороны обменялись жесткими заявлениями. В Приднестровье принят бюджет на 2020 год с огромным дефицитом, без увеличения пенсий и зарплат, зато с весомыми расходами на ремонт зданий и обновление парков. Читать дальше...



Lider PSD, condamnat la doi ani cu suspendare pentru șantaj

Antena3.ro 

Preşedintele executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost condamnat, luni, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, în primă instanţă, în acelaşi dosar fiind achitat fostul senator Valer Marian şi patronul unei firme de construcţii de drumuri, Mirel Vlas.

В полку не прибыло: в Криулянском районе - один участковый на четыре населенных пункта. 23.12.2019

Prime.md (ro) 

В полку не прибыло: в Криулянском районе - один участковый на четыре населенных пункта. Тему обсуждали  председатель профсоюза «Demnitate»  Анжела Отян, основатель Ассоциации ”Garda Populară Strășeni” Александр Трохин,  бывший вице-комиссар…

Români care dezvoltă România. Medicină de top la spitalul Genesys Medlife Arad

Antena3.ro 

Stagiu de pregătire în Franța, stadiu de pregătire în Austria, zeci de cursursuri de chirurgie și peste 2.700 de operații făcute până acum. Sunt doar câteva dintre lucrurile care se pot spune despre chirurgul Daniel Ciurdariu, care lucrează de mai bine de 10 ani la Spitalul Genesys Medlife din Arad.

Un grup de migranţi afgani au fost găsiți ascunşi într-un camion frigorific

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Poliţia germană a eliberat luni 11 migranţi dintr-un camion frigorific, la o benzinărie din Bavaria, relatează agenţia DPA.Migranţii, afgani cu vârste cuprinse între 14 şi 31 de ani, s-au ascuns în vehicul atunci când acesta se afla în Serbia, potrivit poliţiei germane.
Citește mai departe...

Fostul primar din Deva, eliberat condiționat

Antena3.ro 

Judecătoria Deva a aprobat luni propunerea de eliberare condiţionată a fostului primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi pentru abuz în serviciu.

Jurnalista din Moldova, Elena Levițkaia-Pahomova, a fost introdusă în baza ”Миротворец”

Noi.md 

Cunoscuta jurnalistă Elena Levițkaia-Pahomova a fost adăugată la baza site-ului ucrainean ”Миротворец” cu formularea „propagandist anti-ucrainean”. Într-un comentariu pentru portalul Noi.md, Elena Levițkaia-Pahomova a declarat că, în ultima lună, a primit mesaje personale de la persoane necunoscute care au amenințat-o că o va introduce pe lista ”Миротворец”, astfel intenționînd să-i blocheze in

Tenismanul moldovean Radu Albot a rămas mulţumit de anul 2019

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Cel mai bun tenisman moldovean Radu Albot a rămas mulţumit de anul competiţional 2019. Compatriotul nostru a participat la 27 de turnee din circuitul ATP, iar în februarie, la Delray Beach, în Statele Unite, a cucerit primul său titlu.
Citește mai departe...

Cît de dăunătoare este vremea de afară pentru agricultură

Noi.md 

Starea vremii, cu temperaturi primăvăratice, ce caracterizează ultima perioadă, este îngrijorătoare pentru agricultură, dar nu critică, a estimat - la solicitarea MOLDPRES - Vasile Şarban, şef de direcţie la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM). Potrivit specialistului MADRM, deocamdată, starea vremii nu este gravă pentru culturile de cîmp de toamnă – grîu, rapiţă, or

DOC // Crește numărul românilor care cer școli cu predare în limba română în regiunea Odesa, Ucraina

Deschide.md (Moldova) 

Demersul colectiv al comunității românești din Sudul Basarabiei, regiunea Odesa, continuă să fie susținut de tot mai multe instituții școlare și organizații non-guvernamentale, acestea fiind univoce în solicitarea lor către conducerea statului ucrainean, de a renunța odată și pentru totdeauna la glotonimul „limbă moldovenească” în școlile cu predare în limba română din regiunea Odesa.

Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu sapa la avioane sau de ce îi trebuie R. Moldova al doilea aeroport

Agora.md 

Podcastul „Bilet în Parlament” a devenit, oficial, cel mai fain podcast moldovenesc al anului. Iar pentru că ni s-a ridicat „manca în piept” și nasurile pe sus, am început să vedem mai ușor...avioanele. Felicia Nedzelschi (AGORA) și Ștefan Grigoriță (Radio Europa Liberă) vorbesc astăzi despre intenția bruscă a mai-marilor țării de a construi încă cel puțin un aeroport pe lângă cel din Chișinău. Iar de acum încolo, edițiile podcastului vor apărea în fiecare luni, în locul zilei de vineri.Stimați pasageri... Читать дальше...





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *