Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
World News in Romanian
Сентябрь
2020

Новости за 24.09.2020

Profesorul mascat explică protestul controversat: "În ce stat trăim, dacă nici măcar aşa libertate de exprimare nu mai poţi să o ai"

Antena3.ro 

Profesorul din Oradea care s-a ales cu dosar penal după ce a parodiat obligativatea purtării măştii în şcoli, a intervenit în direct la Antena 3, unde a vorbit despre protestul care a revoltat autorităţile. Dascălul şi-a îndemnat elevii să poarte la ore măşti de clown şi de animale, în locul celor sanitare, apoi a surprins circul în imagini.

UPDATE (FOTO) // Tragedie pe șosea, la Cahul. S-a speriat de o patrulă a poliției și a încercat să fugă, dar a răsturnat mașina într-o curbă

Deschide.md (Moldova) 

UPDATE // 23:37 //Potrivit unor oameni din localitate, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, cei trei tineri de aproximativ 32-33 de ani din automobilul KIA, toată ziua ar fi consumat alcool și fiind în stare de ebrietate s-au urcat în automobil și s-au apucat să gonească pe sat. Aceștia au fost la un pas de a se izbi în două automobile, în unul dintre care se afla o familie cu doi copii. După acest incident, oamenii din localitate au solicitat intervenția unui echipaj de patrulare de la INSP care imediat a intervenit la fața locului.

Cum merge lumea? Sondaj Pew Research Center

Radio Europa Libera 

O majoritate consideră că cea mai mare provocare pentru umanitate rămâne cea climatică, încălzirea planetară, iar nu pandemia de Covid-19.

Tăriceanu, atac la "bocitoarele" care se opun creșterii alocațiilor: sunt pe statul de plată al FMI

Antena3.ro 

Liderul ALDE a reacționat, joi, pe Facebook, la declarațiile făcute de politicienii guvernamentali și analiștii economici care susțin că dublarea alocațiilor pentru copii va afecta grav economia și va determina Uniunea Europeană să taie fondurile pentru țara noastră. Dublarea alocațiilor a primit, tot joi, undă verde de la Curtea Constituțională.

Femei care conduc tractoare și deținători de permise la tocmai 15 categorii. Curiozități despre șoferii moldoveni și cifra totală a vehiculelor înregistrate în țară (INFOGRAFIC)

Agora.md 

În orele de vârf, mulți ne întrebăm câte mașini sunt în capitală sau în alte orașe ale țării. De la an la an, par tot mai multe, iar locuri de parcare - tot mai puține. Recent, în lume a fost marcată ziua fără mașini, iar noi, cei de la AGORA, am decis să vedem câte vehicule avem în țară, câți șoferi cu acte în regulă și curiozități legate de statistica pe patru roți.



Mesajul ministrului Șarov, după ce a fost somat de premier să ia măsuri în privința profesorului de la Ocnița

Deschide.md (Moldova) 

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, le transmite profesorilor din R. Moldova că îi va apăra față de „imixtiunile politice de orice fel”, dar îi îndeamnă, totdată, să nu admită ingerințe politice în instituțiile de învățământ. Mesajul ministrului vine după ce premierul Ion Chicu i-a cerut ieri, în cadrul ședinței Guvernului, să ia măsuri în privința unui profesor al Liceului „Mihail Sadoveanu” din orașul Ocnița, simpatizant al Maiei Sandu, care le-a explicat elevilor săi de ce... Читать дальше...

Conturile în bancă şi o parte a apartamentului lui Navalnîi din Moscova, blocate de justiţia rusă în timp acesta se afla în comă la Berlin

Deschide.md (Moldova) 

Executori judecătoreşti ruşi au blocat conturile bancare şi o parte a apartamentului opozantului Aleksei Navalnîi pe când acesta se afla în comă, în urma unei presupuse otrăviri cu noviciok, la sfârşitul lui august, a anunţat joi o purtătoare de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîş, relatează AFP.

Chișinău // Primăria va asigura cu apă potabilă grădinițele din capitală

Deschide.md (Moldova) 

Primăria Chișinău informează că fost definitivat caietul de sarcini în vederea achiziționării serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă a copiilor din instituțiile de învăţământ preşcolar din municipiul Chişinău. Anunțul privind lansarea licitației pentru asigurarea cu apă potabilă a fost publicat de direcțiile educație, tineret și sport sectoriale pe platforma guvernamentală Mtender. Suma prevăzută pentru achiziționarea apei potabile pentru copii este 2,1 mil.lei, iar mijloacele financiare în... Читать дальше...

Șase hectare de teren reîntoarse în posesia Primăriei Chișinău

Deschide.md (Moldova) 

Primăria municipiului Chișinău informează că două terenuri de cca șase hectare din intravilanul capitalei, amplasate pe strada Bucovina, sectorul Ciocana, vor revei în proprietatea municipalității O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de Consiliului municipal Chișinău (CMC).

COVID-19 în educație: autoritățile se gândesc să relaxeze unele restricții

EuropaLibera.org 

La trei săptămâni de la începerea procesului educațional majoritatea instituțiilor de învățământ din R. Moldova activează după modelul selectat din start. Clasele şi sălile de curs în care se depistează cel puțin un caz de infectare cu Covid sunt izolate, dar deocamdată nici o școală sau universitate nu a fost închisă în totalitate. Între timp, responsabilii din educație se gândesc să mai relaxeze unele restricții, bunăoară să reducă distanța fizică minimă în instituțiile de învățământ pentru a spori... Читать дальше...

Fashion week la Londra pe timp de pandemie. Cum au avut loc prezentările de modă

Prime.md (ro) 

Pandemia a transformat parcurile și pădurile în podiumuri pentru ținutele celor mai celebri creatori de modă. Burberry a deschis săptămâna modei de la Londra cu o prezentare ca o plimbare prin pădure. Un designer și-a transformat propria grădină în decor pentru cea mai nouă colecție primavara vara 2021, iar spectatorii au fost invitați la picnic.Mai multe detalii aflați din reportaj.

A fost numită strategia eficientă de luptă împotriva Maidanului în Moldova

Noi.md 

Singura strategie eficientă de luptă împotriva Maidanului în Moldova, unde guvernarea este mai democratică decît în Belarus și nu poate arunca structurile de forță mobilizate asupra participanților la posibilele proteste în masă de după alegeri, este relaxarea nodului conflictual dintre putere și opoziție, ceea ce și vor face, cel mai probabil, autoritățile în cadrul campaniei electorale pentru al





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *