Vaccinul COVID-19 pentru copii: ce trebuie să ştie părinţii
Experţi din domeniu răspund la câteva întrebări comune despre vaccinarea copiilor cu COVID-19.
Experţi din domeniu răspund la câteva întrebări comune despre vaccinarea copiilor cu COVID-19.
Bancnotele uzate, rupte sau deteriorate nu trebuie aruncate, ele pot fi schimbate la ghişeele băncilor comerciale sau ale Băncii Naţionale a Moldovei. În primul trimestru al acestui an, BNM a primit peste 50 de solicitări pentru astfel de bancnote. Cererea este obligatorie doar pentru cei care returnează bancnote de o valoare mai mare de 500 de lei, transmite NOI.md cu referire la publika.md.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg le-a transmis liderilor prezenți la Summitului Bucharest9, că este un moment oportun pentru a consolida unitatea dintre Europa și Statele Unite ale Americii. Stoltenberg a salutat prezența președintelui Joe Biden, despre care a spus că demonstrează „angajamentul SUA de a reconstrui alianțe”.
Confruntările violente de la Ierusalim, între poliţia israeliană şi palestinieni, au continuat în a treia noapte consecutivă.
Trei leoparzi au evadat dintr-un parc safari din China, iar unul dintre cei trei este încă în libertate în Hangzhou, unul dintre cele mai mari oraşe din China.
Ambasada Statelor Unite la Beijing și-a cerut scuze oficial după un scandal în care a fost implicată – o postare pe o rețea socială menită să promoveze ridicarea unor restricții anti-Covid în călătoriile dintre cele două țări a fost interpretată ca asemănând studenții chinezi cu câini, scrie digi24.
Primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, îi merge bine în pandemie!
Secretarul de stat Raed Aradaf a anunțat măsurile adoptate în cursul ședinței de Guvern de luni, 10 mai. Șeful CNSU a anunțat că starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile.
Un incendiu devastator a avut loc, duminică după amiaza, la Bârlad. Trei persoane au suferit atacuri de panică, iar alte 18, dintre care şi o femeie aflată într-un scaun cu rotile, au fost evacuate.
Un preot din Constanţa şi-a regăsit mama după 29 de ani, cu ajutorul unei postări pe Facebook.
Un avion de pasageri care a decolat din Iași cu destinația Egipt a fost întors din drum din cauza unor defecțiuni tehnice.
Președintele rus Vladimir Putin a spus că împotriva COVID-19 s-au vaccinat până acum în Rusia aproape 21,5 milioane de oameni, și și-a încurajat compatrioții să urce și mai mult această cifră. Rusia are 146 de milioane de locuitori. „Situația virusului în țară este stabilă, potrivit specialiștilor”, a spus Putin la 10 mai la Soci, adăugând că ritmul răspândirii virusului este stabil, de mai multe zile. „De aceea este așa de important să ne testăm și să ne vaccinăm; așa putem depăși cel mai bine pandemia și consecințele ei”... Читать дальше...
Nunţile şi botezurile ar putea fi posibile, însă numai pentru cei vaccinaţi şi cu prezenţa unei asistente medicale la eveniment. Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Insuatria Nunților a vorbit la Antena 3 despre ce ar presupune o astfel de măsură.
În R. Moldova pandemia continuă să încetinească. Ministerul sănătății a anunțat luni cea mai mică cifră de infectări noi pe parcurs de o zi de la începutul anului: 49. S-au înregistrat de asemenea 6 decese – și aceasta o cifră record de scăzută de la începutul anului curent. Potrivit Jurnal.md, În total au fost efectuate 1123 de teste, dintre care 328 – teste Rapid – Antigen. Printre cei nou infectați nu e niciun lucrător medical. În total, în spitale sunt internați 1 401 pacienți confirmați cu COVID-19... Читать дальше...
Primăvara vine la pachet cu probleme de sănătate pentru cei alergici la polen şi puf de plop. Medicii recomandă celor care se confruntă cu această problemă să evite plimbările în parcuri, iar geamurile să fie închise pentru a evita crizele de astm. Iuliana Rotaru în vîrstă de 72 de ani spune că, de cîțiva ani, sezonul cînd totul înverzește nu-i aduce bucurie, transmite NOI.md cu referire la pub
Alți șase moldoveni au pierdut lupta cu COVID-19, în ultimele 24 de ore.Potrivit Ministerului Sănătății, printre victime sunt patru femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 58 și 86 de ani.
Alte 49 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. În același timp au fost înregistrate încă șase cazuri de deces.
Luni, rata de infectare din Capitală a ajuns la 1,59 la mia de locuitori. În acest context, prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că se pot decide noi măsuri de relaxare a restricțiilor, după 48 de ore de la scăderea incidențe de COVID sub 1,5 la mia de locuitori.
Diana Şoşoacă a inventariat oraşele care suferă cel mai mult din cauza restricţiilor, dar și cele în care restricțiile există doar pe hârtie. Potrivit senatoarei, în Cluj-Napoca sunt cele mai dure restricţii şi populaţia a fost terorizată în acest fel. Pe de altă parte, în Iași, afirmă Șoșoacă, situația este extrem de relaxată.
Angajații unei firme de tehnologie din Buenos Aires, Argentina, pot decide salariile colegilor în cadrul unor ședinte la care participă tot personalul.
Magistratul Rosario Livatino, ucis de mafia siciliană în 1990, a fost beatificat de Biserica Româno-Catolică. Slujba a avut loc la Catedrala "Agrigento" din Sicilia.Acolo a fost expusă, ca relicvă, cămașa plină de sânge a tânărului magistrat.
Un profesor universitar, de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită de la studenţi.
Compania germană BioNTech a anunțat, luni, ca mizează pe eficacitatea vaccinului sau anti-COVID-19, dezvoltat împreună Pfizer, împotriva actualelor variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.
Mai mult de jumătate dintre polițiștii locali din Ploiești au depus scutiri medicale pentru tura de noapte, patrulare prin ploaie sau pentru portul de armă. Descoperirea a fost făcută de edilul orașului, după o serie de acte de vandalism în urma cărora mai multe zone centrale au fost distruse de persoane rămase deocamdată necunoscute.