Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
World News in Romanian
Сентябрь
2021

Новости за 20.09.2021

Australia 'nu are nevoie să-şi dovedească' ataşamentul faţă de Franţa, afirmă vicepremierul Joyce

Noi.md 

Australia şi-a demonstrat deja ataşamentul faţă de Franţa prin sacrificiul soldaţilor săi în cele două războaie mondiale, a declarat luni vicepremierul Barnaby Joyce, cu riscul de a alimenta şi mai mult criza intervenită între cele două state după ruperea contractului de vînzare de submarine ale grupului francez Naval Group către guvernul australian, transmite AFP. Decizia guvernului de la Canb

Guvernul Ucrainei a prelungit starea de urgență până la sfârșitul anului

EuropaLibera.org 

Guvernul Ucrainei a prelungit starea de urgență pe teritoriul țării până la sfârșitul anului din cauza unei creșteri a numărului de infectare cu COVID-19. La 20 septembrie, guvernul de la Kiev a mai spus că va introduce în următoarele zile și restricții noi pentru a limita numărul de persoane care se pot afla în locuri publice. Măsurile noi vor include purtarea obligatorie a măștii și păstrarea distanței sociale în timpul unor evenimente în masă. Restricțiile nu se vor aplica în cazul în care peste... Читать дальше...



Republica Moldova: 950 de cazuri noi de COVID-19

EuropaLibera.org 

950 de cazuri noi de îmbolnăvire de COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, la 20 septembrie. Este o creștere de peste 200 de cazuri față de aceeași zi a săptămânii precedente. Încă 10 bolnavi de COVID-19 au decedat, ridicând numărul total de la începutul pandemiei la 6 605. Potrivit ministerului Sănătății, numărul persoanelor spitalizate a ajuns la  1 756, inclusiv 124 de pacienți în stare extrem de gravă. Pandemia s-a intensificat în ciuda faptului că autoritățile au declarat stare de... Читать дальше...

Candidatul social-democrat şi-a consolidat poziţia de favorit la succesiunea Angelei Merkel

Noi.md 

Social-democratul Olaf Scholz şi-a consolidat duminică statutul de favorit la succesiunea Angelei Merkel, impunîndu-se în cursul ultimei mari dezbateri televizate a celor trei candidaţi principali, cu o săptămînă înainte de alegerile parlamentare care se anunţă dificile pentru conservatorii cancelarului federal, comentează AFP. Ministrul de finanţe şi vicecancelar social-democrat a fost desemna

Arhiva Europei Libere: un an de la revolta de la Brașov din 1987 (II)

EuropaLibera.org 

Ediția din 17 noiembrie 1988 a emisiunii „Actualitatea românească” a fost dedicată în întregime și ea aniversării unui an de la revolta muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987. Emil Hurezeanu: „La microfon Emil Hurezeanu. Stimate ascultătotare, stimați ascultători aniversăm și astăzi Brașovul lui 15 noiembrie 1987. Vom asculta noi corespondențe din orașele Europei, unde la 15 noiembrie [1988] au avut loc demonstrații și alte acțiuni de solidarizare cu românii, de condamnare a dictaturii ceaușiste. Читать дальше...

Sport în aer liber cu modelul Dorina Darii

Prime.md (ro) 

Modelul Dorina Darii face sport ca să arate perfect. "La cameră se vede tot" - spune ea. Așa că nu există loc de grăsime sau alte imperfecțiuni.

„De boli omul mai scapă, dar dacă nu are cultură, nu mai este om”

EuropaLibera.org 

Reuniunea teatrelor românești la Chișinău a fost organizată, după o pauză de un an. Până pe 26 septembrie, la Chișinău se desfășoară Reuniunea teatrelor românești. Ediția a VI-a are loc după o pauză de un an, din cauza pandemiei. Evenimentul prezintă spectacole montate de teatre din Republica Moldova și România, inclusiv spectacole radiofonice realizate pe cele două maluri ale Prutului. Accesul publicului în sălile de spectacole se face, potrivit noilor reguli epidemiologice, prin prezentarea certificatului... Читать дальше...

Ce se întâmplă cu asigurații la City Insurance

Antena3.ro 

Solicitarea falimentului City Insurance începe să aibă efecte nu tocmai plăcute în service-urile de la noi. Multe refuză să mai repare maşini pe poliţe încheiate la City.

Franţa a anulat o întîlnire cu Marea Britanie la nivelul miniştrilor Apărării

Noi.md 

Franţa a anulat o întîlnire între ministrul Forţelor Armate Florence Parly şi omologul său britanic, planificată pentru această săptămînă, după ce Australia a renunţat o comandă pentru submarine franceze în favoarea unui acord cu Washingtonul şi Londra, au declarat două surse familiare situaţiei, potrivit Reuters, relatează News.ro. Parly a luat personal decizia de a renunţa la întîlnirea bilat





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *