Cel mai scund bărbat din lume stabilește un nou record! Cât de mici sunt mâinile lui
Afshin Ghaderzadeh, în vârstă de 20 de ani, este cel mai scund bărbat de pe Pământ, iar mâinile lui sunt cele mai mici din întreaga lume.
Afshin Ghaderzadeh, în vârstă de 20 de ani, este cel mai scund bărbat de pe Pământ, iar mâinile lui sunt cele mai mici din întreaga lume.
Război în Ucraina, ziua 424. Luiz Inacio Lula da Silva, a reafirmat, sâmbătă, apelul pentru iniţierea negocierilor între Rusia şi Ucraina în scopul găsirii unei soluţii de oprire a conflictului militar.
Un chiparos cu o înălțime de 28 de metri ar putea să fie desemnat, în mod oficial, cel mai bătrân arbore de pe Pământ.
Lucian Romaşcanu a vizitat la finalul acestei săptămâni Maramureşul unde a luat parte la mai multe evenimente culturale importante.
Mircea Lucescu a anunțat că va fi supus unei intervenții chirurgicale, la un spital din Ucraina, iar din această cauză, nu va mai antrena echipa Dinamo Kiev și va fi înlocuit de secundul său.
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe duminică, 23 aprilie.
Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre facilitățile care au acaparat politica fiscală și au condus la scăderea veniturilor la bugetul de stat.
În ciuda sancţiunilor internaţionale, oligarhii ruşi prosperă de când a început războiul. Este concluzia la care a ajuns prestigioasa publicaţie Forbes.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a semnat, sâmbătă, la Santiago de Chile, în prezența președintelui Klaus Iohannis, Declarația de colaborare cu Serviciul Național de Prevenire și Răspuns la Dezastre din Chile.
O colecție impresionantă de bijuterii, formată din peste 700 de piese, poate fi admirată la Londra, înainte de a fi vândută la licitație.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul rubricii Pilda zilei din emisiunea "Adevăruri ascunse", despre iubirea și apropierea dintre oameni.
Guvernul de la Berlin a confirmat faptul că intenționează să reducă numărul diplomaților ruși care se află pe teritoriul Germaniei, în timp ce Rusia amenință că va plăti cu aceeași monedă.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit, în cadrul rubricii Leacul zilei din emisiunea "Adevăruri ascunse", un remediu natural eficient şi la îndemâna tuturor. Şi femeile, și bărbații pot beneficia de el.
WhatsApp va avea o funcție nouă, care le va permite utilizatorilor să păstreze mesajele care sunt șterse după ce au fost trimise.
Mihai Voropchievici a dezvăluit în cadrul emisiunii "Adevăruri Ascunse" cât de mult noroc avem în funcție de ziua săptămânii în care ne-am născut.
Un bărbat de 46 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, a murit, sâmbătă, după ce a căzut de la etajul 3 al Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a prezentat, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, care sunt cele cinci etape prin care trec toate relațiile din cuplu și a explicat ce presupune fiecare dintre acestea.
Specialiștii avertizează că România are nevoie de o strategie pentru combaterea afecțiunilor cardiovasculare, care se numără printre principalele cauze de mortalitate și dizabilitate din țara noastră.
Horoscop rune 24-30 aprilie 2023, cu Mihai Voropchievici. Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit secretele runelor pentru fiecare nativ al zodiacului.
Un bărbat din Caransebeș nu a putut să se împace cu ideea despărțirii de iubita sa și a încercat să-și pună capăt zilelor, chiar în gara orașului.
În ediţia de astăzi a emisiunii Adevăruri ascunse, bioenergoterapeutul Lidia Fecioru şi numerologul Mihai Voropchievici vorbesc despre cele cinci etape prin care trec toate relațiile de cuplu şi norocul în funcție de ziua din săptămână în care te-ai născut. Nelipsit este şi mult aşteptatul horoscop al runelor!
Un bărbat din Arad a rămas blocat la o înălțime de 20 de metri, în timp ce efectua lucrări de toaletare a arborilor.
Din fericire, fenomenul are loc imediat după luna nouă, astfel încât luminositatea astrului nopţii nu va deranja priveliştea.
Un bărbat din Bistrița îi acuză pe oamenii legii că i-au pus nisip în rezervorul mașinii și l-au urmărit la locul de muncă.
Bărbatul care l-a atacat cu o macetă pe angajatul shaormeriei din București a mers singur la Poliție pentru a se preda.