Cel mai vechi cuvânt scris în limba română. Puțini români știu asta
Muzeul Național de Istorie a României a prezentat cel mai vechi cuvânt scris în limba română.
Muzeul Național de Istorie a României a prezentat cel mai vechi cuvânt scris în limba română.
Horoscop. Trei zodii vor avea noroc de Ziua Îndrăgostiților.
Compania Hidroelectrica a anunțat perioada în care clienții pot transmite indexul autocitit în luna februarie 2024.
Salariul minim pe economie ar urma să crească, de la 1 iulie, la 3700 de lei. Asta înseamnă că românii vor rămâne cu mai mulți bani în buzunar la sfârșit de lună.
Război în Ucraina, ziua 720. O analiză preliminară a concluzionat că Rusia ar fi lovit săptămâna trecută Kievul cu racheta hipersonică Zircon, prima utilizare a acesteia în războiul din Ucraina, a declarat luni șeful unui institut de cercetare din Kiev, scrie Reuters.
După ce regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, în Regat deja se discută despre ceea ce se va întâmpla în cazul în care acesta ar deceda.
În cea de a patra ediție a emisiunii Power Couple România cuplurile participante au fost supuse unor provocări dificile. În condiții de maxim stres, concurenții au răspuns la întrebările pe care iubitele lor le-au pus.
Apar noi detalii despre cazul Roşia Montană care arată cum s-a acționat împotriva intereselor României.
Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat că, deși România este țară NATO, responsabilitatea Apărării începe acasă. El a mai subliniat şi că serviciul militar obligatoriu nu va fi introdus în țara noastră.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că se menține pericolul de îmbolnăvire cu "malaria de import" și recomandă celor care fac deplasări internaționale să se informeze asupra condițiilor de călătorie în țările pe care intenționează să le viziteze.