Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
Noi.md
Январь
2018

Новости за 02.01.2018

Ați fost aici de o sută de ori, dar nu recunoașteți acest loc (FOTO)

Noi.md 

Aproape 60 de ani ne separă de momentul fotografierii, dar s-a întîmplat în 1959. În fotografie, drumarii construiesc o stradă, care se va afla atici și peste cîteva decenii. În prim-planul fotografiei este intersecția străzilor Diordița (Doga) și Alexandru cel Bun. În spatele construcției cu un singur etaj se află acum o casă cu 5 etaje, cu Biblioteca evreiască. Mai jos și mai spre stînga e

Țara care ar putea deveni prima putere din lume în 2018

Noi.md 

Mistica femeie Baba Vanga este faimoasă în întreaga lume pentru prezicerile sale privind noul an. Oamenii care cred în aceste preziceri consideră că acestea se vor împlini şi vor schimba lumea pentru totdeauna. Aceasta ar fi prezis faptul că China va înlocui SUA şi va deveni prima putere mondială, iar cercetătorii vor găsi o nouă sursă de energie pe Venus, informează TeCake.  Femeia de 85 de ani,

Beijing: tranzitul fără viză a fost extins pînă la 144 de ore

Noi.md 

Cetățenii a 53 de state care beneficiază de programul de tranzit fără vize au acum posibilitatea de a rămîne în Beijing și în orașul învecinat Tianjin, precum și în provincia Hebei de două ori mai mult, în loc de 72 de ore pînă la 6 zile. Inovația va intra în vigoare, joi, potrivit cotidianului People’s Daily.  Programul de tranzitare fără viză a Chinei se aplică în cazul cetățenilor din: UE, SUA,

Coreea de Sud propune Phenianului discuții la nivel înalt

Noi.md 

Coreea de Sud a propus marţi Phenianului discuţii la nivel înalt pe 9 ianuarie cu scopul de a îmbunătăţi relaţiile intercoreene, după mîna întinsă de liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, care a evocat o participare a ţării sale la Jocurile Olimpice de Iarnă 2018, transmite AFP. "Sperăm că Sudul şi Nordul se vor putea aşeza faţă în faţă pentru a discuta despre participarea Coreei de Nord la jocuri

Furtuna Carmen, face ravagii în Franța

Noi.md 

Furtuna Carmen a provocat luni întreruperea curentului pentru 40.000 de locuinţe din regiunea franceză Bretania, a informat într-un comunicat distribuitorul de energie Enedis, potrivit Reuters. Compania de electricitate, care a mobilizat 1.500 angajaţi pentru a restabili alimentarea cu energie, spune că furtuna se îndreaptă spre alte regiuni. Serviciul meteorologic din Franţa a plasat 40 de depart

Bitcoin-ul a început anul cu depreciere

Noi.md 

Pentru prima dată din 2015, cea mai populară monedă virtuală a început anul cu o depreciere a valorii sale. În prima zi a anului 2018, bitcoin a afișat o cădere de 4,28%, conform datelor coinmarketcap, preluate de Bloomberg. În urmă cu trei ani, declinul a fost de numai 1,85%. În schimb, în 2017, criptomoneda înregistra, la 1 ianuarie, un salt de 3,58%. După cum precizează Bloomberg, din prima zi

Zonele misterioase unde oamenii trăiesc cel puțin 90 de ani

Noi.md 

Icaria, insula din Egee, cu 10.000 de locuitori este o insulă minune. Locuitorii acestei insule, conform studiilor, au de trei ori mai mult șansa de a trăi peste 90 de ani decît oricare altă populație din Europa. Cancerul, depresiile, bolile cardiovasculare, demența nu sînt binevenite în acest loc. Toate investigațiile realizate nu au reușit să găsească un răspuns: de ce se trăiește atît aici? U

TRAFIC aerian perturbat pe aeroportul din Frankfurt. Care este motivul

Noi.md 

O eroare la sistemul informatic a perturbă zborurile programate marţi pe aeroportul din oraşul german Frankfurt şi ar putea provoca anularea tuturor curselor, a anunţat operatorul aerian Fraport, relatează site-ul agenţiei Reuters. Doar cîteva zboruri au fost afectate pînă în prezent, dar nu au fost oferite detalii suplimentare. Nu este clar cît va dura rezolvarea problemei, dar specialiştii IT



Cum urăm „An nou fericit” în Toate limbile vorbite în Europa

Noi.md 

La început de an nou, cele mai utilizate cuvinte din lume sînt tradiționalele urări de „La mulți ani” sau un „An nou Fericit”. În Europa, peste jumătate de miliard de oameni au sărbătorit trecerea dintre ani cu 32 de urări specifice fiecărei limbi vorbite pe continent. Pentru cei care doresc să transmită mesaje la cumpăna dintre ani prietenilor sau cunoștințelor din alte țări ale Europei, carto

O moldoveancă şi-a încrustat automobilul cu pietre Swarovski (FOTO)

Noi.md 

O moldoveancă de 23 de ani care studiază în Anglia, a ajuns în atenţia presei britanice după ce aceasta şi-a încrustat automobilul cu pietre Swarovski. Pasionată de cristalele Swarowski, tînăra și-a tunat limuzina cu 1,3 milioane de cristale Swarovski. În cele mai mici detalii, automobil luxos a fost acoperit cu cristale bătătoare la ochi, iar Moldoveanca este mulțumită de efectul pe care l-a p

Victor Ciutac - un mare actor moldovean

Noi.md 

Victor Ciutac s-a născut la 2 ianuarie 1938, în satul Şirăuţi, lîngă Lipcani, unde absolveşte şcoala medie. A continuat studiile (1960-1964) la Facultatea de teatru şi film, a Institutului de Arte din Chișinău, în clasa maestrului Valeriu Cupcea. I-a avut colegi pe Veniamin Apostol, Margareta Ureche, Dina Cocea, Vitalie Rusu, Mihai Curagău ş.a. Şi-a început cariera artistică pe scena Teatrului Naț

Țările cele mai mari consumatoare de înghețată din Moldova

Noi.md 

Republica Moldova exportă anual aproximativ 3 mii de tone de înghețată din producția totală de 16 mii de tone. În același timp, livrările acestui produs au loc în principal către Irak, precum și către o serie de țări din Africa. Astfel de date citează Agora.md, menționînd că printre cei mai mari consumatori de înghețată moldovenească nu există țări din Uniunea Europeană și CSI, relatează NOI.md

Ex-ministrul Securităţii Naţionale a fost petrecut pe ultimul drum

Noi.md 

Ofiţerii de informaţii şi securitate şi-au luat rămas bun de la Teodor Botnaru, ex-ministru al Securităţii Naţionale, general de divizie, comunică Moldpres. După slujba de pomenire, care a avut loc la Biserica „Sfînta Teodora de la Sihla” cortegiul funerar a ajuns la sediul Serviciului de Informaţii şi Securitate, instituţie în care şi-a început activitatea încă în anul 1963 şi, ulterior, a avut o

Agricultorii, îngrijoraţi din cauza temperaturilor ridicate din această iarnă

Noi.md 

Timpul cald de afară îi pune în gardă pe agricultori. Aceştia îşi fac griji că temperaturile ridicate ar putea reduce din rezistenţa plantelor la îngheţ. Agronomii susţin că cel mai mult ar putea fi afectate culturile cerealiere. Vasile Roman din Gangura, Raionul Ialoveni, a semănat 120 de hectare de grîu şi 100 de orz. Agricultorul spune că deocamdată plantele se dezvoltă bine, însă este îngrijor

Expansiunea străină pe piața terenurilor agricole

Noi.md 

Victor Surugiu Deși, conform legii, vînzarea terenurilor agricole străinilor în Moldova este interzisă, pe piața terenurilor agricole poate fi se observată o adevărată expansiune străină. Pămîntul moldovenesc este un activ atractiv, fiind cumpărat masiv de către companii străine, dar și de către cetățeni străini. În ciuda tendinței crescînde a cererii externe, nimeni nu poate numi cifre exac

Popovici: Președintele ţării s-a pronunțat constant împotriva închiderii şcolilor

Noi.md 

La Ministerul Educației, Culturii și Cercetării rațiunea e pe cale de a învinge, susţine consilierul prezidenţial în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici. El a făcut această declaraţie în contextul în care, la finalul anului trecut, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a venit cu decizia de a redeschide un șir de instituții de învățămînt închise în ultimii ani de c

Andrian Candu a comentat suspendarea lui Igor Dodon

Noi.md 

Curtea Constituțională, în calitatea sa de garant al Constituției, a oferit, astăzi, o soluție pentru blocajul instituțional generat de președintele Igor Dodon, care a decis în mod repetat sa ignoreze normele Legii Supreme. În calitate de președinte interimar, voi semna în perioada următoare decretul privind numirea miniștrilor și voi primi jurămîntul acestora”, a comentat președintele Parlamentul

O nouă formulă de calcul al accizei pentru autoturismele de lux

Noi.md 

În Moldova, pe 1 ianuarie 2018, a intrat în vigoare o nouă formulă de calcul al accizei pentru autoturismele de lux, relatează NOI.md. Astfel, politica fiscală pentru 2018 aprobată de către Parlament prevede că pentru autoturismele de lux acciza se calculează ca suma accizei stabilite în funcție de rata fixată în funcție de vîrsta și capacitatea cilindrică a motorului, precum și a accizei în mă

Accizele pentru mașinile retro, reduse substanțial

Noi.md 

În Republica Moldova, de la 1 ianuarie 2018, accizele la automobilele retro au fost reduse de cîteva ori, iar ratele diferențiate au fost introduse în funcție de vîrsta mașinilor rare. Acest fapt este prevăzut de politica fiscală pentru 2018 aprobată anterior de Parlament, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, relatează NOI.md. Trebuie remarcat faptul că înainte accizele la automobilele re

Localnicii din Truşeni vor mai multe microbuze

Noi.md 

Cîţiva locuitori din satul Truşeni, municipiul Chişinău, au protestat din nou în faţa Primăriei Capitalei. Oamenii au cerut să le fie suplimentat numărul de microbuze, care circulă spre oraş, deoarece nu au cu ce să ajungă la muncă sau la studii. De asemenea, ei vor ca autobuzul numărul 17 să circule pînă la ora 22.00.  "Pentru ei principalul e ca locuitorii Capitalei să aibă cu ce merge, dar truş

În Centrul Comercial „Nufărul” se vinde un imobil

Noi.md 

Se vinde imobil în Centrul Comercial „Nufărul” (Chișinău, Dacia 47/6, prima linie). Toate obiectele imobile au chiriași de încredere, care aduc un venit de cel puțin 7% pe an. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa la tel. 022 74 33 14; 022 75 59 32, mob. 0 798 79 689.

Ileana Lazariuc vacanță de vis în Bahamas! Bruneta arată senzațional (FOTO)

Noi.md 

Bruneta se află în vacanță cu soțul ei Ion Alexandru Ţiriac. Fiica Anastaziei Lazariuc a postat mai multe poze din vacanța sa de vis. Ileana și Ion s-au căsătorit în 2009 și au locuit până în urmă cu trei ani la Paris, unde cuplul deţine o proprietate, dar şi la Monaco. Bruneta şi fiul lui Ion Ţiriac sunt părinţii a doi băieţi. Primul copil al cuplului, Alexandru s-a născut la Paris, la

Oferte atractive pe piața imobiliară

Noi.md 

Se vînd: 1) complexe de producție și depozitare: - Stația Bulboaca, Raionul Anenii Noi suprafața clădirilor – 7 600 mp suprafața terenului – 2,99 hectare (titlu), toate comunicațiile, fîntînă arteziană. vînzarea este posibilă pe părți. - mun. Chișinău, str. Petricani 23/2 suprafața clădirilor – 6 200 mp. m suprafața terenului – 1,07 hectare (titlu), există o ramificație feroviară toate comunicații

Tînăr reţinut pentru trafic de influenţă. Ar fi pretins 650 de euro de la o familie

Noi.md 

Un tînăr din raionul Rîșcani a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență. Potrivit materialelor anchetei, tînărul ar fi pretins și primit de la o familie din Bălți 650 de euro, sub pretextul că poate influenţa angajați din cadrul Consulatului României și Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel încît aceștia să grăbească procesul de acordare

Usatîi comentează demisia lui Șeremet

Noi.md 

PrimarulMunicipiului Bălți, Renato Usatîi, susține că demisia viceprimarului Igor Șeremet nu este altceva decît o combinație politică în spatele căreia ar sta democrații, notează NOI.md. Usatîi a remarcat că în realitate cererea de demisie a lui Șeremet nu intră în vigoare astăzi, întrucît acesta și-a luat concediu din cont propriu pentru o lună. Primarul mai afirmă că, deși a avut anumite diverge





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *