Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
Noi.md
Май
2018

Новости за 31.05.2018

Tinerii fermieri vor primi subvenții în avans

Noi.md 

Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele start-up din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural va fi publicat în numărul de mîine al Monitorului Oficial, informează MOLDPRES. Astfel, producătorii agricoli debutanţi vor primi în avans subvenţii de la stat, pentru a-și realiza proiectele de antreprenoriat. În anul curent

S-a aflat cine a organizat "uciderea" lui Babcenko

Noi.md 

Organele de drept ucrainene nu au nicio dovadă clară că oamenii din Rusia cu care a comunicat presupusul organizator al „asasinării” lui Babcenko, cetățeanul Ucrainei G., reprezintă serviciile speciale ruse. Informația a fost publicată de portalul Strana.ua, cu referire la surse din cadrul agențiilor de aplicare a legii din Ucraina, relatează Noi.md. Un oarecare G., care, potrivit anchetei,

Mozaicurile din Chișinău. Cum să păstrăm acest patrimoniu cultural? (FOTO)

Noi.md 

De la sfîrșitul anilor 1960 pînă la sfîrșitul anilor 1980 o serie de clădiri din Chișinău au fost decorate cu mozaicuri. O parte din mozaicuri a fost executată din smalţuri, o parte din plăci ceramice.  Vă propunem (fără să fie nevoie să plecați undeva!) să faceți o excursie pe la "mozaicurile" Chișinăului. Centrul de Tineret “Iuri Gagarin” (a fost deschis în anul 1972) A fost cons

Numărul consumatorilor de tutun, în scădere

Noi.md 

Numărul consumatorilor de tutun a scăzut cu două la sută de la intrarea în vigoarea a legii antifumat în 2016.  Totodată, în primele cinci luni ale anului s-a redus cu 35% numărul celor care fumează în spații interzise, faţă de perioada similară a anului trecut. Datele au fost prezentate în cadrul unor audieri ale Comisiei parlamentare Protecţie Socială, Sănătate şi Familie. Autorităţile susţin că

Centrul Chișinăului s-a transformat pentru o zi într-un podium

Noi.md 

Centrul Chișinăului s-a transformat pentru o zi într-un podium al tinerilor creatori de modă. 15 tineri talentaţi au participat la concursul "Z Generation". Aceasta este, de fapt, etapa națională a Concursului Internațional al Tinerilor Designeri din Europa de Est, care se va desfăşura în această vară, la Kiev, Ucraina. Cîștigătorii primilor două locuri ne vor reprezenta țara peste hotare. Creaţii

Un dirijor austriac a parcurs 1000 km cu motocicleta pentru un festival din Moldova

Noi.md 

Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer, care va participa la Festivalul de muzică Clasică în aer liber DescOPERĂ, ediția a III-a, ce se va desfășura în Rezervația Cultural – Naturală Orheiul Vechi, în perioada 15-17 iunie, a ajuns astăzi la Chișinău cu motocicleta, informează MOLDPRES. Friedrich Pfeiffer a parcurs distanța de peste 1000 de km, dintre orașul Viena și satul Butuceni, cu acest mijl

Peste 400 mii de dolari vor fi investiți în producerea materialului săditor viticol

Noi.md 

Peste 400 mii de dolari SUA vor fi investiți pînă în anul 2020 în producerea materialului săditor viticol certificat orientat la necesitățile pieței. Un acord de înțelegere privind efectuarea acestor investiții a fost semnat astăzi de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Oficiul Viei și Vinului al Republicii Moldova, F

Kremlinul a cerut Kievului să răspundă pentru acuzațiile din dosarul lui Babcenko

Noi.md 

Autoritățile ucrainene trebuie să răspundă pentru cuvintele lor despre implicarea Rusiei în asasinarea jurnalistului Arkadi Babcenko, altfel ei ar arăta ca și colegii britanici. O astfel de declarație a făcut purtătorul de cuvînt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de Noi.md. {{292631}}El a numit, de asemenea, dramatizarea crimei "o istorie ciudată". „Acest lucru nu schimbă atitudinea noast



Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer a ajuns la Butuceni

Noi.md 

Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer a ajuns la Butuceni, ieri seară, după mai bine de 1400 de kilometri parcurși pe motocicletă. Invitatul special al Festivalului de Muzică Clasică în aer liber DescOPERĂ a decis să vină la ediția din acest an călare pe două roți, chiar din Viena. La intrarea în Capitală, el a fost întâlnit de gazda festivalului Anatol Botnaru, împreună cu o comunitate de bike

Astăzi, în toate instituțiile din țară a răsunat ultimul sunet de clopoțel (VIDEO)

Noi.md 

Astăzi, în toate instituțiile din țară a răsunat ultimul sunet de clopoțel.  Astfel, la Liceul „Mihai Grecu” din capitală, elevii au venit pentru ultima dată în acest an școlar să își felicite profesorii și se bucure de momentele frumoase de la careul dedicat ultimului sunet.  Potrivit directoarei Liceului, Svetlana Glotova, ultimul sunet are o importanță aparte pentru absolvenți, pentru că în ace

La Liceul „Mihai Grecu” din capitală a răsunat ultimul sunet (VIDEO)

Noi.md 

Astăzi, în toate instituțiile din țară a răsunat ultimul sunet de clopoțel.  Astfel, la Liceul „Mihai Grecu” din capitală, elevii au venit pentru ultima dată în acest an școlar să își felicite profesorii și se bucure de momentele frumoase de la careul dedicat ultimului sunet.  Potrivit directoarei Liceului, Svetlana Glotova, ultimul sunet are o importanță aparte pentru absolvenți, pentru că

Gheorghe Gonţa, despre ceea ce se vede peste 10 ani şi motivele care îl ţin acasă

Noi.md 

„Decît nimeni în altă ţară, mai bine primul la mine acasă”. Acesta este mottoul de care se conduce jurnalistul moldovean Gheorghe Gonţa, cel care, stînd cu bagajul la uşă şi fiind gata să se mute cu traiul într-o altă ţară, a renunţat pe ultima sută de metri. Ce l-a făcut să-şi schimbe decizia de acum 14 ani nici el nu ştie, însă nu regretă niciun minut că a ales să rămînă în Republica Moldo

Gheorghe Gonţa, despre ceea ce se vede peste 10 ani şi motivele care-l ţin acasă

Noi.md 

„Decît nimeni în altă ţară, mai bine primul la mine acasă”. Acesta este moto-ul de care se conduce jurnalistul moldovean Gheorghe Gonţa, cel care, stînd cu bagajul la uşă şi fiind gata să se mute cu traiul într-o altă ţară, a renunţat pe ultima sută de metri. Ce l-a făcut să-şi schimbe decizia de acum 14 ani, nici el nu ştie, însă nu regretă nici un minut că a ales să rămînă în Republica Mol

Concluziile lui Dodon în urma negocierilor în formatul „5+2”

Noi.md 

Șeful statului susține că va depune toate eforturile pentru a promova înțelegerile la care au ajuns participanții formatului de negocieri 5+2, desfășurat recent la Roma, notează Noi.md. Igor Dodon a exprimat recunoştinţă partenerilor în promovarea procesului de soluționare a diferendului transnistrean. {{292587}}„Vă asigur că vom continua şi pe viitor să depunem eforturi în vederea promovării înțe

Concluziile lui Dodon în urma negocierilor în formatul „5 + 2”

Noi.md 

Șeful statului susține că va depune toate eforturile pentru a promova înțelegerile la care au ajuns participanții formatului de negocieri 5+2, desfășurat recent la Roma, notează Noi.md. Igor Dodon a exprimat recunoştinţă partenerilor în promovarea procesului de soluționare a diferendului transnistrean. „Vă asigur că vom continua şi pe viitor să depunem eforturi în vederea promovării înțelegerilor

Procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea lui Iurie Roșca

Noi.md 

Procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea lui Iurie Roșca, fostul lider al Partidului Popular Creștin Democrat din Moldova. Informația a fost confirmată pentru TV8 de Anastasia Mihalceanu, ofițer de presă al Procuratorii Anticorupție. Tot ea, a menționat anterior pentru TV8 că pe numele lui se efectuează urmărirea penală în baza art. 326, aliniat 3, litera a „Trafic de influență cu primirea

Filip cere ANRE lămuriri privind evoluția prețurilor la carburanți

Noi.md 

Prim-ministrul Pavel Filip cere ANRE lămuriri în ceea ce privește evoluția prețurilor la carburanți și ultimele majorări de tarife, relatează noi.md. Potrivit premierului, avînd în vedere neclaritățile privind condițiile care au dus la ultima majorare de tarife, premierul a propus conducerii ANRE să analizeze suspendarea ultimei decizii privind prețurile la carburanți pînă la clarificarea condiții

Theresa May vrea să amîne Brexitul cu tei ani

Noi.md 

Premierul Marii Britannii, Theresa May, a acoperit Brexitul cu un strat de ”fudge” (cuvînt în engleză care înseamnă ”caramel moale”, însă în acest context trimite la sensul de subterfugiu, portiță de scăpare). Șefa executivului de la Londra dorește o amînare a ieșirii Marii Britanii din UE cu 3 ani, adică în 2023. Ea se teme că ”divorțul” de UE va duce la o recesiune în Marea Britanie și va genera

Eduard Harunjen a fost internat în spital

Noi.md 

Trebuia să prezinte deputaților raportul de activitate a Procuraturii pentru anul 2017, dar a lipsit de la ședință. Procurorul general Eduard Harunjen a fost internat în spital, a argumentat speakerul Andrian Candu. Contactat de Agora, serviciul de presă al Procuraturii au comunicat că Eduard Harunjen a fost internat în spital încă de la începutul săptămînii. A refuzat să spună însă care este moti

Circa 500 de șoferi au depășit limita de viteză într-o singură zi

Noi.md 

Circa 500 de șoferi au depășit limita de viteză într-o singură zi pe drumurile naţionale.  Potrivit inspectorilor de patrulare, conducătorii auto au fost amendaţi cu pînă la 1.500 de lei şi li s-a aplicat cîte 5 puncte de penalizare. Din numărul total, la fața locului au primit proces-verbal 165 de şoferi pentru că au depășit viteza cu pînă la 20 km/h, alţii 91 cu 20 - 40 km/h, iar 48 conducători

Cutremur la Madrid! Zinedine Zidane A DEMISIONAT de la Real

Noi.md 

Antrenorul și fostul jucător de fotbal Zinedine Zidane a anunțat că prăsește echipa Real Madrid. Anunțul l-a făcut într-o conferință de presă organizată astăzi. Anunțul vine la scurt timp după ce echipa sa, Real Madrid, a câștigat Liga Campionilor pentru al treilea an consecutiv. Zidane ar fi comunicat deja decizia sa preşedintelui Florentino Perez.

Un automobil a fost cuprins de flăcări pe strada Petricani

Noi.md 

Pe strada Petricani nr. 94 a mun. Chișinău un automobil a fost cuprins de flăcări în jurul ore 11, notează Noi.md. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri al Centrului Republican de Instruire al IGSU. Salvatorii au lichidat incendiul în cel mult 10 minute. În urma arderii nimeni nu a avut de suferit. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Destinații turistice din Moldova de vizitat în minivacanța de 1 iunie (FOTO)

Noi.md 

Minivacanța de 1 iunie este un bun prilej de a merge cu familia în excursie prin Moldova. Noi.md vă prezintă o listă de destinații pitorești care ar putea să vă facă cele trei zile memorabile. Peștera Surprizelor – amatorii de a explora adîncimi o pot face şi în ţara noastră. Grota de la Criuleni, a doua ca mărime din Moldova, este numai bună pentru cei care vor să intre în rolul celebrului erou I

Veste bună pentru cei care îşi doresc să devină medici

Noi.md 

Începînd cu vara acestui an, pentru prima dată, la USMF „N. Testemițanu” va avea loc admiterea la specialitatea „Asistență medicală generală”, informează Noi.md. Acest lucru a devenit posibil datorită suportului autorităților publice centrale și colaborării bilaterale între USMF „N. Testemițanu” și Școala de Nursing, MGH Institutul de Profesiuni ale Sănătății, Boston, Massachusetts și a Școlii de

Edilii promit că vor acoperi groapa de pe strada Ismail din Capitală

Noi.md 

O groapă apărută la intersecţia străzilor Ismail şi Columna în urma surpării asfaltului, pune, zilnic, la grea încercare şoferii.  Cel mai grav este că gaura, cu un diametru de jumătate de metru, timp de o lună nu este semnalizată.  {{292640}}Conducătorii auto spun că sînt nevoiţi să ocolească porţiunea de drum avariată. Groapa poate deveni periculoasă, mai ales pe timp de noapte. Şeful Întreprin





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *