Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
Noi.md
Январь
2019

Новости за 04.01.2019

Atenționare de călătorie în Bulgaria

Noi.md 

Cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria trebuie să cunoască că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie și Hidrologie local, în perioada 4-5 ianuarie 2019,  15 regiuni vor fi afectate de căderi însemnate de precipitații sub formă de ninsoare, însoțite de vînt puternic și au fost emise: Cod portocaliu de vînt putern

Acoperișul unui garaj din Drochia, distrus de flăcări

Noi.md 

Un garaj din orașul Drochia a luat foc după ce proprietarul a decis să se încălzească cu butelia de gaz. În urma unei manevre nereușite s-a incendiat acoperișul și bunurile materiale din încăpere. Incendiul s-a produs în jurul orei 11.00. Pentru a stinge flăcările, la fața locului s-au deplasta două autospeciale din orașul Drochia. Potrivit primelor informații incendiul ar fi pornit de la o buteli

La Tiraspol, va fi organizată expoziţia “Techno-intellect”

Noi.md 

La 5 ianuarie, la Tiraspol, va avea loc cea de-a III ediţie a expoziției republicane de creaţie a copiilor “Techno-Intellect". Evenimentul va avea loc în incinta Bibliotecii Centrale “A.S. Puşkin”, fiind organizată de Ministerul Educației din Transnistria, cu sprijinul mai multor parteneri comerciali, informează Noi.md. Potrivit presei transnistrene, inițiatorii evenimentului subliniază că expoziț

Cum arată modelul de depunere a unei reclamaţii la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor

Noi.md 

Cancelaria Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei atestă deseori transmiterea de către consumatori a petiţiilor care nu corespund normelor legale ce trebuie să întrunească o reclamaţie. În acest sens, APCSP atenţionează că, în temeiul prevederilor art.10 alin. (1) din Legea Nr.190 din 19.07/1994 cu privire la petiţionare, petiţiile trebuie să fie semnate de autor, indicîn

Oaspeții Eurovision-2019 din Israel vor fi cazați în corturi

Noi.md 

Primăria municipiului Tel Aviv din Israel, oraș care va găzdui concursul internațional Eurovision Song Contest 2019, intenționează să cazeze mii de spectatori și oaspeți într-un orășel de corturi. Autoritățile au anunțat o licitație pentru construcția orășelului în parcul „Yarkon", lîngă Centrul de Expoziții din Israel, loc unde se va desfășura concursul Eurovision, a declarat pentru presă cons

Sute de turişti, blocaţi pe insule din Thailanda din cauza unei furtuni

Noi.md 

Sute de turişti sînt blocaţi pe mai multe insule din Golful Thailandei după ce aeroporturile regionale au fost închise, iar ambarcaţiunile au rămas andocate din cauza furtunii tropicale Pabuk care va atinge zona de uscat vineri seara, relatează Agerpres, cu referire la AFP. Toate insulele din Golful Thailandei, în special Koh Samui, Koh Phangan şi Koh Tao, deosebit de populare în perioada sărbător

IGP comentează perchezițiile CNA de la Inspectoratul de poliție Ciocana

Noi.md 

În contextul perchezițiilor efectuate dimineață de CNA la Inspectoratul de poliție Ciocana din mun. Chișinău, unde trei polițiști au fost reținuți fiind suspectați de luare de mită, Inspectoratul General al Poliției  a venit cu reacție. Acesta reiterează importanța respectării prevederilor legislației de către polițiști cu privire la obligaţia pe care o au aceștia, evitînd implicarea în acte de co

În capitală, vandalii au distrus o întreagă alee 

Noi.md 

Noaptea trecută, în sectorul Botanica din capitală, nişte vandali au distrus, practic, în totalitate o alee întreagă de puieți de copaci tineri. Puieții au fost plantați recent, în locul unor plopi bătrîni, defrişarea cărora a fost autorizată anul trecut. În locul copacilor bătrîni au fost plantați copăcei tineri, spre încîntarea locuitorilor străzilor din apropiere, care s-ar fi putut bucura,



China a testat „mama tuturor bombelor”

Noi.md 

China a testat cea mai puternică bombă nenucleară a sa, anunţă presa oficială de la Beijing, care o numeşte 'versiunea chineză a 'mamei tuturor bombelor'', cu referire la dispozitivul lansat în 2017 de armata americană în Afganistan, relatează vineri AFP. Producătorul de armament Norinco, o companie chineză de stat, a postat pe site-ul său o înregistrare video care arată, timp de cîteva secunde, l

Londra se implică în scandalul de spionaj dintre SUA și Rusia

Noi.md 

Ministrul de externe britanic, Jeremy Hunt, a avertizat vineri Moscova împotriva unui ‘joc de şah diplomatic’ după inculparea pentru ‘spionaj’ a fostului puşcaş marin Paul Whelan (foto), care are dublă naţionalitate americană şi britanică,informează AFP, potrivit agerpres. ‘Nu acceptăm ca persoane să fie utilizate într-un Joc de şah diplomatic’, a declarat Hunt la BBC. {{336808}}‘Sîntem foarte îng

Petrocub Hîncești a transferat trei jucători. Cine sînt aceştia

Noi.md 

Petrocub Hîncești a făcut primele transferuri ale iernii. Echipa antrenată de Lilian Popescu i-a achiziționat pe portarul Dorian Răilean și fundașul central Ștefan Burghiu, ambii de la Sfîntul Gheorghe, dar și mijlocașul defensiv Iaser Țurcanu de la Dinamo-Auto. Iaser Țurcan s-a transferat de la Dinamo-Auto la Petrocub. El va face 21 de ani pe 7 ianuarie și a mai jucat în cariera sa la Dacia și Ac

Mihai Stratulat a depus o nouă cerere de înregistrare la CEC

Noi.md 

Medicul Mihai Stratulat intenţionează să adune alte semnături de susţinere, pentru a obţine un fotoliu de deputat din partea PDM. Neonatologul a depus astăzi o nouă cerere de înregistrare a grupului de iniţiativă, care va colecta semnăturile cetăţenilor. Asta după ce ieri consiliul circumscripţiei în care intenţiona să candideze a refuzat înregistrarea lui în cursa electorală din cauza unor nereg

Proprietarii mașinilor din Transnistria pot cere plăcuțe neuter și în unele localități din Căușeni

Noi.md 

Mecanismul de înmatriculare a unităților de transport din regiunea transnistreană cu numere neutre va fi extins și asupra unor localități din raionul Căușeni.  Legea care prevede acest lucru și decretul șefului statului privind promulgarea acesteia au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Potrivit legii, localitățile vizate sînt Gîsca, Chițcani, Zahorna, Zvizdocica, Mer

Dezbaterile în plenul Parlamentului au durat peste 200 de ore, în 2018

Noi.md 

Pe parcursul anului 2018, Parlamentul s-a convocat în 43 de ședințe plenare. Informația se conține în bilanțul statistic legislativ, anunță Noi.md Dezbaterile în plenul Parlamentului au durat circa 219 ore.  Potrivit informațiilor din raportul statistic, 28 de ședințe plenare au avut loc în sesiunea de primăvară 2018, iar 15 – în sesiunea de toamnă. De asemenea, în perioada 2014 – 2018, Parlamentu

Indemnizația pentru îngrijirea copilului va putea fi oferită la alegere

Noi.md 

Dreptul la indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani va putea fi oferit, la alegere, persoanei asigurate. Modificările legislative în acest sens au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Potrivit proiectului, se propun două opțiuni pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului. O variantă presupune ca plata să

Salvatorii au primit 24 de autoturisme noi de intervenție specială

Noi.md 

Astăzi 4 ianuarie Inspectoratul General pentru  Situații de Urgență al MAI a beneficiat de 24 unități de tehnică universale pentru intervenții în situații excepționale. Autoturismele au fost cumpărate din bugetul de stat și urmează să ajungă în subdiviziunile IGSU din țară. La evenimentul de acordare a tehnicii de intervenție a participat ministrul Afacerilor Interne Alexandru Jizdan, șeful IGSU g

În acest an, oraşul Chişinău s-ar putea alege cu autobuze noi

Noi.md 

În ultimii 12 ani, în Chişinău, nu a fost cumpărat niciun autobuz, iar din cele 100 de autobuze din parcul existent, 35 se strică zilnic. Este declaraţia primarului interimar, Ruslan Codreanu, care se arată deranjat de atitudinea delăsătoare a administraţiei precedente în raport cu transportul public. "Vechimea parcului actual de autobuze trece de 20 de ani. Rulajul la toate autobuzele a trecut de

Merkel a devenit victimă a unui atac hacker

Noi.md 

Ţinte ale unui atac hacker, în Germania, au fost membri ai cabinetului de miniştri și ai partidelor, jurnaliști, precum și cancelarul țării, Angela Merkel, și președintele federal, Frank-Walter Steinmeier. Informaţia este difuzată de Bild. Se menţionează că atacurile au continuat pînă la sfîrșitul lunii octombrie, anul trecut. În același timp, nu se cunoaşte cînd acestea au început și cine le s

La ce etapă a ajuns cazul medicilor rezidenţi daţi în judecată de ministerul Sănătăţii

Noi.md 

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a reușit să soluționeze pe cale amiabilă 40 din cele aproximativ 100 de cazuri în care medicii rezidenți au fost acționați în judecată de autorități pentru că au refuzat să se angajeze conform repartițiilor. Într-un interviu oferit portalului Bizlaw.md, ministra  Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, confirmă acest lucru, menţionîn

Toate victimele exploziei din Magnitogorsk au fost identificate

Noi.md 

Toate corpurile neînsuflețite scoase de sub dărîmături în urma exploziei cauzate de o scurgere de gaze într-un bloc locativ din Magnitogorsk au fost identificate, a comunicat prim-viceministrul Situațiilor de Urgență, Aleksandr Ciuprian. A fost identificată ultima victimă, a 39-a, o femeie. Potrivit datelor serviciului de presă al guvernatorului regiunii Celiabinsk, vineri, locul unde s-a pr

Hackerii au dezvăluit datele personale, a sute de politicieni germani

Noi.md 

Hackerii au postat pe Twitter datele personale ale sute de politicieni germani din partidele majore, inclusiv detaliile cardurilor de credit și numerele de telefon, transmite televiziunea ARD, citată de Reuters. Datele, publicate pe un cont de Twitter, includ adresele lor, scrisori personale și copii ale cărților de identitate, a spus televiziunea publică. Toate partidele majore din Germania, cu e

Premierul Pavel Filip a intrat oficial în campanie electorală

Noi.md 

Premierul Pavel Filip poate face agitație electorală în circumscripția Strășeni, unde va candida la alegerile din 24 februarie. Consiliul electoral de circumscripție i-a înregistrat oficial candidatura. Pentru asta, grupul de inițiativă al prim-ministrului a adunat aproape 900 de semnături. Totuși, Pavel Filip nu și-a anunțat deocamdată intenția de a renunța la fotoliul de premier pe durata campan

Una dintre primele companii de asigurare din Moldova pleacă de pe piaţă?

Noi.md 

Una dintre primele societăţi de asigurare din Moldova - ASITO - părăsește piața asigurărilor generale. Astfel, Comisia Națională pentru Piaţa Financiară a decis revocarea licenței pentru efectuarea activităților de asigurare (asigurare generală) de la societatea internațională de asigurări ASITO DIRECT S.A. (fosta ASITO), care a depus anterior o cerere de predare voluntară a acestei licențe, tr

Filip despre bici, buhai și ceata de băieți

Noi.md 

Pavel Filip, premierul Republicii Moldova, își amintește cu emoții de Crăciunul copilăriei sale. ”Crăciunul şi în general sărbătorile de iarnă erau printre cele mai aşteptate. Ne pregăteam din timp. Repetam urăturile și colindele, pregăteam buhaiul şi biciul, formam ceata de băieți, făceam traseul. Știam exact cu ce casă începem și unde ajungem. Nici frigul şi nici zăpada nu puteau să ne oprească

Un val de aer polar va lovi Moldova. Ce temperaturi vor fi în următoarele zile

Noi.md 

Gerul începe să pună stăpînire pe majoritatea regiunilor în următoarele zile, temperaturile urmînd să fie mai scăzute mai ales în timpul nopţilor. Un val de aer polar va influența temperaturile în zona balcanică, centrul și estul Europei în perioda 6-10 ianuarie, potrivit meteorologilor de la Severe Weather Europe. În unele zone vor fi – 16 grade şi va ninge.





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *