Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
Noi.md
Апрель
2023

Новости за 15.04.2023

Ar putea rămîne Ilan Șor fără mandatul de parlamentar? Răspunde deputat PAS

Noi.md 

Ilan Șor ar putea fi lipsit de mandatul de deputat, după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare. O spune deputatul PAS, Vasile Grădinaru, potrivit căruia în Parlament, ar putea fi aprobat un document privind ridicarea mandatului. De cealaltă parte, deputatul BCS, Adrian Lebedinschi, crede că o asemenea decizie ar trebui luată abia după ce se va pronunța Curtea Supremă de Justiție. Declaraț

Pentru al doilea an consecutiv, refugiații ucraineni vor sărbători Paștele în Moldova

Noi.md 

Peste 8 milioane de ucraineni, pentru al doilea an consecutiv, vor petrece sărbătorile pascale departe de casă. Mai mult de 100 de mii dintre aceștia îl vor petrece în Republica Moldova. În pofida războiului, oamenii continuă să spere că vor putea reveni cât mai curând acasă, iar Paștele le amintește de comuniunea din sînul familiei, transmiteradiomoldova . Centrele și oirganizațiile care o

Lumina Sfîntă s-a aprins la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim

Noi.md 

Întîmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sîmbăta Mare. Atunci, deasupra Sfîntului Mormînt, se spune că se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestîndu-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Anul acesta Lumina Sfîntă s-a aprins în jurul orei 14.55, transmite unica. Lumina Sfîntă s-a aprins. Patriarhul Ierusalimului a ieșit din

Prim-ministrului Japoniei, atacat cu o grenadă fumigenă

Noi.md 

La un eveniment stradal, la care participa și prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida s-a produs o explozie. O persoană necunoscută a aruncat o bombă fumigenă cînd șeful guvernului se pregătea să-și înceapă discursul, relatează agenția de știri Kyodo. Potrivit agenției, nimeni nu a fost rănit, iar Kishida a părăsit imediat locul incidentului cu mașina. Atacatorul a fost reținut, motivele sale sî

O previziune pesimistă din partea lui Trump

Noi.md 

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a prognozat un viitor complicat pentru dolar și economia americană. Potrivit lui Trump, în viitorul apropiat, economia americană ar putea înceta să mai fie standardul mondial, deoarece dolarul este "distrus "Aceasta va fi cea mai grea înfrîngere din ultimii 200 de ani. Acest lucru era de neconceput acum cîțiva ani, dar se întîmplă în fața ochilor noștri",

China a refuzat vizită lui Blinken

Noi.md 

China a refuzat permisiunea Secretarului de stat american, Antony Blinken, de a efectua o vizită în țară de teamă că FBI va publica rezultatele anchetei privind incidentul cu balonul chinez doborît, scrie ziarul The Financial Times. Sursele au anunțat că Beijingul a declarat Washingtonului că nu este pregătit să aleagă o nouă dată pentru vizită, pe care șeful diplomației americane a anulat-o î

Unde a învățat cunoscutul cosmonaut din Chișinău, Iurii Gihdzenko

Noi.md 

Cunoscutul cosmonaut din Chișinău, Iurii Ghidzenko, a învățat la școala Nr.3 din sectorul Botanica, iar astăzi acesta este unul dintre cele mai mari licee din Chișinău cu predare în limba rusă - Liceul Teoretic ”Dmitri Cantemir”. Despre acest lucru a scris pe pagina sa de socializare istoricul și politologul, doctorul în filosofie, Boris Șapovalov, relatează Noi.md . El a menționat că în bio

Biden își va anunța în curînd decizia 

Noi.md 

Președintele SUA, Joe Biden, a spus că a luat deja o decizie cu privire la participarea la alegerile prezidențiale din 2024 și o va anunța în curînd. "Am făcut deja aceste calcule. Vom anunța acest lucru relativ curînd", a declarat șeful statului, răspunzînd întrebărilor jurnaliștilor cu privire la planurile sale de a candida din nou la funcția de președinte, relatează haqqin. "V-am spus că



Primul stat american care a interzis Tik Tok

Noi.md 

Legislatorii statului american Montana au adoptat o lege privind interzicerea funcționării aplicației mobile Tik Tok. Potrivit Reuters, proiectul de lege interzice magazinelor de aplicații mobile să propună utilizatorilor statului Montana descărcarea aplicației TikTok, relatează haqqin. {{672974}}În același timp, Apple și Google, care gestionează magazinele de aplicații mobile, vor fi amen

Viceministrul de Externe al Azerbaidjanului acuză Armenia

Noi.md 

Viceministrul de Externe al Azerbaidjanului, Khalaf Khalafov, a vorbit la reuniunea miniștrilor de Externe ai Comunității Statelor Independente (CSI) în orașul Samarkand în componență limitată. Potrivit informațiilor, Khalaf Khalafov a remarcat, în timpul discursului său, că provocările Armeniei împotriva Azerbaidjanului sunt un exemplu clar al dezinteresului său față de procesul de pace. Pe fo

Khalaf Khalafov acuză Armenia

Noi.md 

Viceministrul de Externe al Azerbaidjanului, Khalaf Khalafov, a vorbit la reuniunea miniștrilor de Externe ai Comunității Statelor Independente (CSI) în orașul Samarkand în componență limitată. Potrivit informațiilor, Khalaf Khalafov a remarcat, în timpul discursului său, că provocările Armeniei împotriva Azerbaidjanului sunt un exemplu clar al dezinteresului său față de procesul de pace. Pe fo

Unde vor sărbători Paștele deputații moldoveni

Noi.md 

Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai așteptată de creștinii ortodocși de pretutindeni, este despre reîntregirea familiilor, despre credință și speranță într-un viitor mai luminos. În această zi, mesele cu bucate alese îi adună în jurul lor nu doar pe moldovenii din țară, dar și pe cei reveniți acasă din toate colțurile lumii. Nici parlamentarii nu se abat de la tradiția celebrării Paștelui

Recreația politică: Unde vor sărbători Paștele deputații moldoveni

Noi.md 

Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai așteptată de creștinii ortodocși de pretutindeni, este despre reîntregirea familiilor, despre credință și speranță într-un viitor mai luminos. În această zi, mesele cu bucate alese îi adună în jurul lor nu doar pe moldovenii din țară, dar și pe cei reveniți acasă din toate colțurile lumii. Nici parlamentarii nu se abat de la tradiția celebrării Paștelui

Macron a promulgat Legea privind reforma pensiilor

Noi.md 

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a semnat Legea privind reforma pensiilor, documentul fiind publicat în Jurnalul Oficial, relatează ziarul Le Monde. După ce textul a fost validat de Consiliul Constituțional pe 14 aprilie, Palatul Elysee a promis că președintele Emmanuel Macron va semna legea privind reforma pensiilor în termen de 48 de ore. Potrivit Jurnalului Oficial, acest lucru a fost

Rîul Bîc s-a revărsat și a inundat drumul din Strășeni. Atenționarea autorităților

Noi.md 

În urma revărsării rîului Bîc, drumul regional G82.1 (Strășeni R1) sectorul km 0+00-km 1+100 a fost inundat, anunță Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pentru zilele următoare se anunță ploi și ridicarea majoră a nivelului apei peste partea carosabilă este inevitabilă. ASD în comun cu autoritățile locale intervin pentru a preveni blocajele de

Vocea poporului: Cum se pregătesc moldovenii pentru sărbătorile pascale?

Noi.md 

Paștele este cea mai veche sărbătoare tradițională creștină. Orășenii încep să se pregătească temeinic pentru această zi sfîntă din timp. Ei cumpără lumînări, cozonaci, suporturi pentru lumînări și decorațiuni, pentru a le putea aprinde în biserică și a decora cu ele masa festivă. Noi.md i-a întrebat pe cetățeni unde intenționează să sărbătorească Paștele, ce obiceiuri și tradiții au în fami

Planurile miniștrilor pentru sărbătorile de Paști. Ce spun membrii Cabinetului de Miniștri?

Noi.md 

N-au ținut post, pentru că nu le permite programul încărcat de muncă, dar vor merge neapărat la slujba de Înviere. Asta spun majoritatea membrilor Cabinetului de miniștri. Ei spun că de Paște rămîn în țară și vor profita de zilele libere pentru a merge la părinți. Membrii Cabinetului de miniștri spun că, în acest an vor sărbători Învierea în familie. Și chiar dacă tradiția spune că pasca și cozona

La ce oră ajunge Focul Haric la Chișinău? Detalii de la Mitropolia Moldovei

Noi.md 

Astăzi, în jurul orei 20:00, Focul Haric va fi adus în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală, acolo unde va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor. În acest an, la Ierusalim a mers PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, el fiind și conducătorul pelerinajului organizat de Mitropolie, în perioada 11 – 15 aprilie. Anterior, Vadim Cheibaș, secretar general al M

Un deținut de la Penitenciarul nr. 4, reținut după ce a evadat: Cum a reușit să scape

Noi.md 

Un deținut din Penitenciarul nr. 4 - Cricova a evadat de pe teritoriul întreprinderii unde era angajat în jurul orei 13:30. Oamenii legii l-au reținut peste 4 ore și au găsit brățara de monitorizare electronică a acestuia deteriorată. Anterior, bărbatului i-a fost acordat dreptul de deplasare fără escortă, cu aplicarea brățării de monitorizare electronică, fiind încadrat în cîmpul muncii în afa

Curtea de Apel Chișinău condamnă atacurile lui Ilan Șor la adresa judecătorilor

Noi.md 

Curtea de Apel Chișinău își exprimă nemulțumirea față de declarațiile făcute de deputatul fugar Ilan Șor, în care acesta a calificat sentința de condamnare la 15 ani de închisoare drept „ilegală” și a amenințat că judecătorii vor ajunge după gratii. Instanța a subliniat că aceste acuzații sînt nefondate și inacceptabile, depășind limitele de exprimare admise într-o societate democratică. Totoda

Piața Centrală, luată cu asalt de mii de cumpărători. „Foarte scump pentru așa o zi”

Noi.md 

Forfota pregătirilor pentru Paște a ajuns în punctul culminant. Mii de cumpărători au luat cu asalt și Piața Centrală din Capitală. Fluxul sporit de clienți însă nu înseamnă neapărat și vînzări pe măsură. Comercianții afirmă că, după un an de scumpiri considerabile, oamenii au ieșit din iarnă mai săraci. Cei mai vulnerabili rămîn pensionarii, pentru care masa de sărbătoare este mai mult decît u

Măsuri speciale luate de Poliția de Frontieră pentru creșterea operativității la intrarea

Noi.md 

În perioada Sărbătorilor de Pași, pentru a asigura operativitate la trecerea frontierei de stat, dar și în vederea excluderii a orice risc de securitate la frontieră, la nivelul Poliției de Frontieră a fost dispus un set de măsuri special, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră. „Împreună cu colegii din armele MAI, Serviciul Vamal și omologii din statele vecine, se va activa la cap

Ce evenimente culturale vor avea loc în această duminică - 16 aprilie

Noi.md 

Duminică, 16 aprilie, calendarul abundă în evenimente culturale. Filme, spectacole sau concerte - orice ați alege, importat e să vă simțiți bine alături de cei dragi și să savurați fiecare moment. Iată mai jos cîteva evenimente de la care ar fi păcat să lipsiți. Diverse: Târgul de Paşti - 10 - 24 Aprilie 2023 ​Filme:​ Tetris - 16 Aprilie 2023, 21:00, Auto Cinema Halloween:

Clubul de dans „Codreanca” a marcat 50 de ani de activitate

Noi.md 

Cel mai mare club de dansuri sportive din țară, „Codreanca”, a marcat 50 de ani de la înființare. Începînd cu anul 1973, dansatorii ansamblului au devenit campioni mondiali şi europeni, iar, astăzi, clubul are în palmares 43 medalii de aur, 33 de argint și 26 medalii de bronz, transmite jurnal. Prezent la evenimentul aniversar, care s-a desfășurat la Palatul Republicii, premierul Dorin Rece

Valerii Ostalep: "Permite starea de urgență organizarea unor astfel de evenimente?"

Noi.md 

Stare de urgență declarată în Moldova interzice organizarea în țară a demonstrațiilor publice și altor acțiuni în masă. Astfel, Adunarea Națională "Moldova Europeană" convocată de președintele țării, care va avea loc pe 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale, va însemna o încălcare a legii. Această opinie a fost exprimată de politologul, analistul, directorul Institutului de Studii Diplomatice





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *