Мы в Telegram
Добавить новость
smi24.net
Timpul
Январь
2024
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
22
23 24 25 26 27 28 29 30 31

Новости за 05.01.2024

Rusificarea continuă. 19% dintre copiii de școală primară și gimnazială din R. Moldova învață în limba rusă

Timpul 

În Republica Moldova, doar 81 la sută dintre copiii de şcoală primară şi gimnazială învaţă în limba română, iar tocmai 19 la sută în limba rusă şi 0,1 la sută în limba engleză. În acest an de învăţământ în Republica Moldova funcţionează peste 1.200 de instituţii de învăţământ primar şi secundar general, iar aproape 900 …

Bursele europene au încheiat în creștere joi, contrabalansând două sesiuni cu evoluție negativă

Timpul 

Bursele europene au încheiat joi în creştere, după două sesiuni cu evoluţie negativă, pe fondul incertitudinii privind traiectoria reducerilor dobânzilor băncilor centrale, transmite CNBC, informează news.ro. Indicele Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,7%, după scăderi de aproape 1% în primele două sesiuni ale anului. Ls nivel sectorial, acţiunile bancare au urcat cu 1,7%

NASA pregătește o misiune monumentală, comparabilă cu aselenizarea din 1969

Timpul 

Sonda solară Parker Solar Probe a NASA se pregătește să realizeze o călătorie istorică către Soare în 2024, reprezentând un moment semnificativ în explorarea spațială. Lansată inițial la 12 august 2018, sonda va atinge o viteză impresionantă de 195 de kilometri pe secundă în timpul apropiării sale de Soare, moment planificat să aibă loc în

Companiile trebuie să scadă cheltuielile cu cel puţin 15%, pentru a fi competitive în 2024 (analiză)

Timpul 

Anul 2024 vine cu noi impozite, majorarea unor taxe, presiuni inflaţioniste, declinul zonei euro, plus un context geopolitic tensionat, iar pentru a face faţă dificultăţilor, primul pas pe care ar trebui să-l facă o companie ca să rămână profitabilă este optimizarea costurilor cu cel puţin 15%, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă

Săptămâna 25-31 decembrie a adus confirmarea a 143 de cazuri de gripă și încă 3.296 de cazuri cu simptome clinice

Timpul 

Aproape 54.000 cazuri de infecții respiratorii și 3.296 cazuri de gripă clinică au fost raportate în săptămâna 25-31 decembrie 2023, potrivit ultimei informări a Centrului național de supraghere și control a bolilor transmisibile din cadrul Institutului Național Sănătate Publică, informează Rador Radio România. Au fost cu 13,5% mai puține cazuri comparativ cu săptămâna anterioară și





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *